SportUltima Ora

Gina Gogean, demisie anunțată printr-o scrisoare deschisă către Federația de Gimnastică

Tracasată și umilită de antrenorii care au coordonat până acum pregătirea lotului național de gimnastică senioare, negăsind destulă înțelegere pentru rezolvarea problemelor pe care le-a comunicat conducerii federației de specialitate, multipla campioană olimpică Gina Gogean (foto) și-a înaintat vineri la prânz demisia de onoare din calitatea de membru al colectivului tehnic coordonat de olandezul Patrick Kiens.

 

Iată scrisoarea deschisă prin care Gina Gogean își anunță retragerea:

„Nu mi-am închipuit niciodată, după ani de zile petrecuți în sala de gimnastică, ca sportivă medaliată pentru ROMÂNIA și ca antrenor de club și lot național, că eu, Gina Gogean, voi ajunge să trăiesc umilința pe care o suport de câteva luni. NICIODATĂ nu mi-am închipuit că GIMNASTICA ROMÂNEASCĂ va fi zguduită din interior de atâta ură și dezbinată de persoane care au manifestat lipsă de respect față de sportul nostru și față de cei care au contribuit la selecția și perfecționarea actualelor gimnaste în lot. Vreau să citiți aceste rânduri și să înțelegeți că eu nu sunt și nu voi fi o victimă, eu pot umbla cu capul sus. Gimnastica românească însă are deja de suferit. Cu toată modestia, eu nu sunt un simplu nume, sunt CAMPIONUL care și-a cântărit mai mult ca oricine vorbele. Da, am câștigat 30 de medalii pentru România, record în gimnastica noastră feminină, dar nu mi-a plăcut să vorbesc decât atunci când am știut că am ce spune. Nici ca gimnastă, nici ca antrenor, nu am căutat să mă pun înaintea ECHIPEI. Am fost învățată să lupt ca să ies cu capul sus din competiții. De cele mai multe ori, am reușit. Toată munca mea a avut în spate o echipă. Am crescut și am fost formată să pun interesul echipei înaintea celui personal și victoriile noastre au fost cele mai intense. Vreau să vă spun că GIMNASTICA și oamenii care m-au format m-au învățat să fiu corectă cu mine și, mai ales, să respect oamenii de lângă mine: colege, antrenori, medici, părinți, bucătărese sau femeile de serviciu. Ceea ce se întâmplă acum la lot contravine unor principii pe care le consider definitorii pentru succesul în sport, în gimnastică. Persoane din structura de conducere a gimnasticii românești au încercat prin mijloace incorecte să denigreze tot ce are legătură cu cei care au lucrat la acest lot până în decembrie 2022, manipulând părinții cu scopul de a denigra și elimina persoanele care nu sunt servile în procesul de pregătire. Cu aceste gimnaste din lot, împreună cu toți colegii din colectivul tehnic, am câștigat 16 medalii la Campionatele Europene de la Mersin 2020, Munchen 2022 și la Festivalul Olimpic al Tineretului European din 2022, precum si 10 medalii la Cupele Mondiale din ultimii 2 ani. Din ianuarie 2023, la lot s-a instaurat un alt program de pregătire. Fără a se consulta sau măcar a discuta programul acesta cu cei pe care Federația îi consideră coordonatorii lui, ba mai mult fără a ține cont de tot ceea ce am construit noi, colectivul tehnic până la momentul lunii decembrie 2022. Am fost izolată și mi s-a oprit orice formă de implicare în pregătire. Acest lucru a dus la dezorientarea copiilor și, mai grav, la manipularea părinților. În ultima perioadă am fost permanent jignită profesional de către multe persoane din gimnastică. Mi s-a spus că exercițiile mele metodice sau de pregătire fizică nu sunt eficiente, deși toate aceste exerciții au fost făcute și de către alte generații de campioane și le fac și alți sportivi din țări cu rezultate la ora actuală în gimnastică (Statele Unite, Japonia, China, Marea Britanie etc). Oare de ce s-au obținut medalii la campionatele europene sau alte competiții internaționale folosind exerciții metodice sau fizice «INEFICIENTE». În permanență am fost acuzată că sabotez din interior activitatea pentru că mă consult cu cei doi coordonatori care au inițiat și finanțat acest proiect «Tară, țară, vrem campioane!», persoane care ne-au susținut încă de la începutul proiectului. Considerăm că relaționarea cu cei doi mari antrenori, d-na Bitang și dl Belu, nu poate fi decât benefică gimnasticii românești. Eu sunt implicată în acest proiect de 8 ani, de 5-6 ani lucrez cu acești copii și am contribuit la pregătirea lor și la rezultatele obținute. Cum pot eu să-mi sabotez propria muncă după atâția ani? Deși am atras atenția și am vorbit respectuos în ultimele luni am fost supusă unui tir de denigrare incalificabil. Am tăcut și nu am amplificat această stare dorind să depășim Campionatele Europene din Antalya. Gimnastica de mare performanță nu se poate face fără a lucra în echipă, fără muncă, fără disciplină și implicare totală. Eu, GINA GOGEAN, mi-am respectat întotdeauna colegele alături de care am câștigat medalii olimpice, mondiale și europene, și așa am acționat apoi ca antrenor. Repet, nu este vorba doar despre mine în tot ceea ce vă spun, verbal i-am spus de multe ori doamnei președinte al FRG despre situația de la lot, atmosfera aceasta nu generează cadrul marii performanțe. Nu fac aceste demersuri pentru a fi repusă la lot, ci pentru a-mi apăra onoarea și cariera pe care mi le-am construit în gimnastica românească. Nu mă voi lăsa umilită și nici nu voi accepta să fiu victima invidiei, frustrărilor și fanteziilor unor persoane care nu au nici o legătură cu gimnastica românească. Rămăseserăm «o mână de antrenori în țară» și am fost VÂNDUȚI la cererea unora, veniți de patru luni. Mulțumesc pentru «susținere» FRG! Aceasta este scrisoarea prin care îmi anunț RETRAGEREA din poziția de antrenor de la Lotul Național. Caracterul și statutul de CAMPIOANĂ impun verticalitate, profesionalism și respect pentru gimnastica românească”.

 

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura