FUTSAL. Autobergamo, ratare de campionat
În Liga I de fotbal în sală, Autobergamo Deva a trimis semifinala din campionat, cea cu FK Odorheiu Secuiesc, în meciul decisiv. Devenii au pierdut acasă în primul joc, cu 4-2, iar la începutul acestei săptămâni, mai precis luni seara, au câștigat cel de al doilea joc, disputat la Odorhei, în Harghita, cu scorul de 5-4 după prelungiri. Gazdele au condus luni, cu 2-0 în prima repriză, prin reușitele lui Balint și Kedei, dar chiar înaintea pauzei, Florin Matei a punctat pentru Autobergamo şi a impulsionat evoluţia formației devene.
Portar-zburător
În partea a doua, Autobergamo Deva a întors rezultatul, prin reușitele lui Iulian Cojocaru și Sergiu Gavrilă, însă Odorheiu Secuiesc a egalat la 3 în minutul 38, prin fostul jucător al Devei, Richard
Iszlai, în rol de „portar-zburător”.
Autobergamo a preluat din nou conducerea în ultimul minut al primei reprize de prelungiri, prin golul lui Bernardo Dos Santos. Gazdele au riscat, Iszlai a fost din nou folosit ca „portar-zburător”, dar în minutul 49, Iulian Cojocaru a recuperat și a înscris cu poarta goală. FK Odorheiu Secuiesc a mai punctat și ea o dată, prin Andor Balint, dar prea târziu, cu 9 secunde înainte de final.
Formația deveană, care a cucerit Cupa României, ediția 2023, a pierdut însă și jocul al treilea, după ce a fost condusă la pauză cu 1 la 0. La reluare, în repriza secundă, gazdele s-au distanțat la două goluri în minutul 25, dar Florin Matei și colegii au reușit să se mobilizeze și au redus din diferență în minutul 30. Gazdele de la Odorhei au avut nervii tari și au înscris din nou pentru 3-1, în minutul 37, pe fondul evoluției prestate de deveni cu 5 jucători, fără portar. Scorul final a
fost stabilit în minutul 39, printr-un gol al oaspeților. Astfel, FK Odorheiu Secuiesc a câștigat cu scorul general de 2-1 și se califică în finala campionatului Național ediția 2022-2023 unde va întâlni formația care deține titlul de campioană națională la ultimele ediții, United Galați, care a trecut cu scorul de 2-0 la general de CFR Timișoara.