Adolescent condamnat pentru tâlhărie
Minorul în vârstă de 17 ani petrecea într-un bar alături de un recidivist din Lupeni, local în care se afla și bărbatul tâlhărit. Cei doi au văzut că omul pleacă spre casă, așa că l-au urmărit pentru a-i lua banii.
În timp ce bărbatul urca scările blocului unde locuiește, adolescentul l-a blocat să nu mai poată înainta. Și i-a dat una peste cap victimei. Omul a reușit să fugă pentru moment, dar a fost prins când să intre în apartamentul său. Și a mai primit câteva lovituri în cap. Auzind strigătele de ajutor, vecinii au ieșit să vadă ce se întâmplă. Iar cei doi tâlhari au fugit. Nu înainte să-i fure telefonul bărbatului. Minorul și complicele său au fost acuzați de infracțiunea de tâlhărie calificată. Bărbatul bătut îl știa pe minor din vedere și a putut oferi indicii polițiștilor pentru prinderea lui. De altfel, cei doi tâlhari s-au reîntors la bar ca și cum nimic nu s-a întâmplat. În fața anchetatorilor, cei doi au susținut că nu sunt vinovați. Judecătoria Petroșani l-a condamnat pe recidivist la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. Adolescentul a scăpat de o condamnare ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, dar soluția Judecătoriei Petroșani nu este definitivă. (M. Gânju)