IGSU avertizează că un mesaj fals privind o contaminare radioactivă este răspândit pe WhatsApp
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă atrage atenţia, într-o postare pe Facebook, asupra unui mesaj fals care circulă pe WhatsApp despre măsurile de autoprotecţie pentru populaţie în cazul contaminării radioactive a mai multor regiuni din ţară.
Adresa nu e cea bună
IGSU precizează că a fost sesizată de cetăţeni cu privire la un mesaj care circulă prin intermediul aplicaţiei WhatsApp referitor la pericolul de radiaţii în România în contextul războiului din Ucraina, declanşat de Rusia. „IGSU se delimitează clar de aceste informaţii care se înscriu în spectrul datelor de tip fake news. Mai mult, adresa de contact a instituţiei noastre nu este cea menţionată în textul mesajului”, transmite IGSU pe pagina sa de Facebook.
IGSU face un apel către cetățeni să se informeze doar din surse oficiale și să verifice datele și informațiile primite prin diferite canale de comunicare.