Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un individ dintr-o re­giune a județului nos­tru, unde cei mai mulţi abia trăiesc de pe o zi pe alta, sparge-n stân­ga şi-n dreapta cu mii de euro. Din salariul său de bugetar abia da­că i-ar ajunge pentru o oră de cazinou. To­tuși, cârcotașii ne spun că omul merge seară de seară pe la un local din zonă unde toacă şi un salariu odată. Cum bunăstarea lui bate la ochi, pentru a-şi asi­gu­ra spatele, se laudă la toată lumea că este moștenitorul unor te­re­nuri și încasează sub­venții babane. Nu prea există o explicație cu privire la bună­sta­rea lui dacă ne uităm în declarația de avere, pen­tru că nu apar su­me prea mari încasate. Bârfitorii susțin că o­mul nu este totuși un corupt, că din funcția deținută nu prea are ce șpăgi să ceară. În schimb și-ar fi dat pe mâna țapinarilor moș­te­nirea iar aceștia îi finanțează viciile și-i je­fuiesc avutul.

 

Bârfitorii dintr-o lo­ca­litate cu multe lăm­pașe șușotesc că o ac­ţiune în forţă la dome­niul unui interlop, deru­lată zilele trecute, s-a lăsat cu capturi mari de substanțe interzise. Băieții vizau strân­ge­rea de probe pe motiv de prostituție, sau mai precis de proxenetism, dar au descoperit că trebuie să facă un alt dosar. Captura este im­presionantă iar în urma săpăturilor s-a des­co­pe­rit că omul activează de ceva vreme pe pia­ță. Ar avea un local ad­ministrat de un inter­pus iar acolo își face afacerea ilegală. Zvo­narii spun că la localul individului poți cere un citric, o pizza, dar și o doză, două trei… Afa­ce­rea merge ca unsă iar clientela este bine aleasă, așa că totul a mers strună până de curând.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura