Anul 2024 – Anul Avram Iancu!
La 200 de ani de la nașterea ”Crăișorului Munților” – Avram Iancu, anul 2024 va fi dedicat Eroului nostru național, a cărui personalitate marcantă, a cărui jertfă și sacrificiu rămân pentru totdeauna scrise cu litere de aur în istoria noastră națională.
Am susținut cu tot sufletul proiectul de lege pe care l-am inițiat alături de colegii din PNL și pe care l-am votat astăzi, astfel încât anul 2024 să fie decretat Anul Avram Iancu.
Pentru noi toți, Avram Iancu reprezintă una dintre cele mai puternice figuri ale Revoluției de la 1848, conducătorul de fapt al Țării Moților și simbolul dorinței de libertate a neamului românesc.
Crăișorul Munților este personalitatea centrală pentru cristalizarea şi coagularea doleanţelor românilor, precum şi pentru organizarea rezistenţei acestora împotriva forţelor contrare intereselor populaţiei româneşti din Ardeal. Alături de moţii săi, pe care i-a iubit și pe care i-a reprezentat până la ultima suflare, Avram lancu s-a străduit să facă o realitate din idealurile sociale, liberale şi naţionale ale românilor transilvăneni.
”Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd Naţiunea mea fericită”, stă scris în testamentul lui Avram Iancu, iar noi, cei de astăzi, avem datoria de suflet să ducem mai departe aceste năzuințe!
Deputat Vetuța Stănescu,
Președinte PNL Hunedoara