Robert Oppenheimer, creatorul bombei atomice: „Am devenit Moartea, distrugătorul lumilor”

Robert Oppenheimer (foto), omul care a contribuit la încheie­rea celui de-Al Doilea Război Mondial cu cea mai devastatoare armă creată de om, bomba atomică, a avut o adevărată dilemă morală după bom­­bardamentele de la Hiroshima și Nagasaki. În plus, a fost acuzat că a colaborat cu comuniștii, motiv pentru care a fost chemat în fața justiției și umilit public.

Prima „ciupercă”
La 16 iulie 1945, la ora 5:29, ome­nirea s-a schimbat pentru totdea­una. Cel care a făcut posibilă aceas­tă schimbare a fost fizicianul Robert Oppenheimer, directorul așa-numitului Proiect Manhattan (un program secret inițiat de guvernul Statelor Unite pentru dezvoltarea armei atomice). Când a asistat la declanșarea primei „ciuperci” nu­cleare la Alamogordo, New Mexico, în timpul testului Trinity (numele de cod pentru detonarea dispozitivului nuclear), Oppenheimer a afirmat că lumea nu va mai fi niciodată aceeași. Cu acea ocazie, Oppenheimer a rostit un vers din poemul epic hin­dus Bhagavad Gita: „Am devenit Moartea, distrugătorul lumilor.”

Un om versatil
Născut la 22 aprilie 1904 la New York, Robert Oppenheimer a studiat filosofia, literatura și limbile străine (se spunea că avea un asemenea talent, încât a învățat italiana într-o lună). Acest om cu mai multe fațete, cu mai multe părți interesate, a iubit și clasicii: a citit dialogurile lui Platon în greacă și îi plăcea în mod deosebit vechiul poem hindus Bhagvad Gita. Oppie, după cum îi spuneau apro­piații, a început să manifeste interes pentru fizica experimentală încă de la Universitatea Harvard, în special în timp ce urma un curs de ter­mo­dinamică predat de profesorul Percy Bridgman. În Statele Unite, însă, foarte puține centre dedicau timp acestui subiect, așa că Oppenheimer a decis să-și continue studiile în Europa. A fost acceptat la celebrul Laborator Cavendish, nu­mit după Departamentul de Fizică al prestigioasei Universități din Cambridge, care la acea vreme era condus de fizicianul și chimistul neo-zeelandez Ernest Rutherford. Tânărul Oppie nu era foarte priceput la munca de laborator, așa că a preferat să se îndrepte spre fizica experimentală, absolvind cu cel mai înalt calificativ, summa cum laude, în 1925. În 1926 s-a înscris la Univer­sitatea din Göttingen, Germania, pentru a studia sub oblăduirea fizi­cia­nului și matematicianului german Max Born. Göttingen era la acea vre­me unul dintre principalele cen­tre de fizică teoretică din toată Europa. Acolo, Oppenheimer îl va întâlni pe viitorul câștigător al Pre­miului Nobel pentru fizică, Paul Dirac. Ulterior, Oppenheimer a studiat la alte câteva universități: la Leiden, cu Paul Ehrenfest, la Utrecht, unde a colaborat cu Hendrik Kramers, și la Zürich, unde a lucrat cu profe­sorul Wolfgang Pauli.

A flirtat cu ideologia comunistă?
Prietenii lui Oppie l-au definit ca un om cu caracter dificil. În anii 1920, omul de știință părea să trăiască la marginea societății: nu citea ziarele și nici nu asculta radioul. A aflat despre „prăbușirea” bursei de pe Wall Street în timp ce se plimba cu fizicianul (ulterior laureat Nobel) Ernest Lawrence, la șase luni după evenimente. În 1934, Oppenheimer și-a folosit o parte din salariu pentru a sprijini fizicienii care fugeau din Germania nazistă și chiar s-a luptat pentru ca Bob Server (viitor membru al Proiectului Manhattan) să ocupe o poziție la Universitatea din Berkeley. Totuși, directorul departamentului de fizică al universității, Raymond Birge, nu a fost de acord cu propunerea, afirmând că „un evreu (adică Oppenheimer) în departament este suficient”.
În 1936, Oppenheimer a început o relație amoroasă cu Jean Tatlock, fiica unui profesor de literatură de la Berkeley, și tot atunci a început să fie atras de ideile comuniste. O parte a moștenirii pe care a primit-o de la tatăl său a fost folosită pentru această cauză, inclusiv pentru sprijinirea taberei republicane în timpul Războiului Civil Spaniol și finanțarea activităților antifasciste. Deși Oppenheimer nu a aderat oficial niciodată la Partidul Comunist din SUA, unii istorici, precum Gregg Herken, susțin că au găsit dovezi că fizicianul a avut legături cu organizațiile comuniste în anii ’30-’40. Oppenheimer s-a dedicat trup și suflet succesului Proiectului Manhattan. Dar, după ce cele două bombe atomice au explodat deasupra Japoniei, la Hiroshima și la Nagasaki, mândria pe care o simțise Oppenheimer după testele din New Mexico s-a transformat într-un sentiment teribil de vinovăție. Într-o vizită la președintele Harry Truman, Oppenheimer a spus că îi pare rău că are „mâinile pătate cu sânge”. După ce omul de știință a ieșit din biroul lui Truman, președintele, enervat, a afirmat că nu vrea să-l mai vadă niciodată pe „acest ticălos”.

Acuzații nefondate
În 1953, Oppenheimer a fost acuzat că ar fi avut legături cu organizațiile comuniste și că, în timpul șederii sale în Alamogordo, i-a protejat pe cei suspectați de legături similare. Deși acuzațiile nu au putut fi dovedite, i-au fost retrase autorizațiile de securitate și acces la informații clasificate. Umilit cu întrebări despre viața intimă, Oppenheimer a fost, de asemenea, acuzat că s-a opus construirii bombei cu hidrogen. După cum povestește în detaliu istoricul Gregg Herken în cartea „Frăția bombei”, guvernul SUA a forțat un general să facă o declarație falsă și s-au făcut chiar și înregistrări telefonice ilegale pentru a-l implica pe Oppenheimer. Federația Oamenilor de Știință Americani a sărit imediat în apărarea lui Robert Oppenheimer, încercând să arate lumii ce i se poate întâmpla unui savant care face o descoperire controversată, când devine victima unei vânători de vrăjitoare. Oppenheimer a murit în 1966, bolnav de cancer la gât. În 2014, Departamentul pentru Energie al Statelor Unite a publicat transcrierea completă și declasificată a proceselor lui Oppenheimer și, deși multe dintre detalii erau deja cunoscute, materialul a confirmat că, de fapt, fizicianul a fost loial țării sale. Documentele i-au întărit imaginea de om de știință genial vânat de sistemul birocratic și de gelozia profesională, demonstrând că a fost victima unui proces nedrept.