ComunitatePolitica si administratie

Administraţia publică din Uricani a dat lovitura: 39 de blocuri vor fi reabilitate din fonduri câştigate

Magdalena Șerban

Orașul Uricani va fi, în mod cert, cam­­­­­pion în ce privește numărul blo­curilor modernizate din bani euro­peni, raportat la mia de locuitori. Nu mai puțin de 39 de edificii vor fi su­pu­se unui proces de reabilitare ce are un dublu obiectiv: confort sporit pen­tru cetățeni și costuri reduse la jumătate cu încălzirea, respectiv în­fru­muse­țarea imaginii urbei.

Urmează
„Am semnat contractele de finan­țare, iar acum suntem în lucru cu pro­iectele tehnice și toată docu­mentația, în vederea obținerii auto­rizației de construcție. După, aceasta se va aproba în ședința de Consiliu Local și următoarea etapă e scoaterea la licitație. Ce ne propunem pentru anul curent e să facem absolut tot ce e necesar, să avem incluziv licitația făcută, astfel ca cel târziu la debutul lui 2024 să putem da ordinul de începere a lucrărilor. E vorba de 39 de blocuri de locuințe și le vom organiza pe loturi. Din orașul vechi, cum îl numim noi în ter­meni populari, nu au fost cuprinse în acest program un bloc rezidențial, un bloc turn care a fost luat de la fostul proprietar și vrem ca cele 100 de garsoniere să le transformăm în 61 de apartamente plus două clădiri cu regim de cămin, deci cu proprietari privați. În rest, orașul vechi va fi revitalizat. Mă tem că la final, îi vom spune orașul nou. Asta, luând în considerare că tot aici construim și trei blocuri noi. Sigur, mai avem și în orașul nou blocuri ce vor fi reabilitate, dar sunt doar opt. Am dat semnalul ca oamenii să-și facă aso­ciații, pentru ca de la anul să realizăm proiectarea pentru minimum 20 de blocuri în regim P+4. Noi putem să-i ajutăm cu asociația, să le asigurăm consiliere și să-i sfătuim asupra pașilor ce trebuie făcuți. Dacă un primar nu se implică să meargă pe la blocuri și să le comunice oamenilor că nu îi costă bani și e spre binele lor să opteze pentru condiții moderne, aceștia nu au de unde să știe, deci nici nu iau măsuri. Dacă ei simt un ajutor și nu sunt lăsați ai nimănui, e clar că se realizează lucruri bune pentru toată lumea”, a punctat primarul din Uricani, Dănuț Buhăescu (foto). Cetățenii trebuie să știe că în primul rând, pentru a putea beneficia
de un astfel de demers, e nevoie să fie con­stituită asociația de proprietari, care se poate face dacă jumătate plus unu din numărul lo­catarilor semnează pentru. După, se poate merge la primărie, pentru a fi continuat întreg circuitul. „Îmi doresc ca până în 2026 să completez până la 50 de milioane de euro, fonduri noi atrase pentru co­munitate. Acesta e dezideratul meu”, a adăugat edilul local.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura