Cel mai vechi contract prenupţial din lume
Un contract prenupțial de acum 4000 de ani și cea mai veche mențiune ce privește chestiunea infertilității… Cum se proceda într-o familie asiriană, dacă tânăra soție era infertilă? În provincia turcească Kayseri a fost descoperită o tăbliță asiriană veche de patru milenii în care se face referire la un acord prenupțial, precum și la modul în care trebuia rezolvată situația în care tânăra soție nu ar fi putut rămâne însărcinată, în primii doi ani de după căsătorie, iar bărbatul ar fi riscat să rămână fără moștenitori. Soluția? Era una total diferită de cea a divorțului!
Putea apela la o sclavă
Tăblița asiriană care cuprinde contractul avut în discuție reprezintă cea mai veche referire la problema infertilității (feminine), dintre cele descoperite până acum. Reiese, din conținutul anticului act, că pentru familiile asiriene era extrem de important să aibă urmași, precum și că în lipsa acestora existau deja soluții general valabile, din punct de vedere al legilor și moralei acelor vremuri îndepărtate.
Contractul, redactat în scriere cuneiformă, prevede că, în situația nedorită în care soția se va dovedi infertilă, nereușind să rămână însărcinată vreme de doi ani de la data căsătoriei, soțul ar fi avut permisiunea să apeleze la o hierodulă, adică o sclavă care să îi nască fiul mult-dorit. Foarte probabil, aceasta era soluția la care apelau, frecvent, bărbații asirieni cu rang social înalt, care nu aveau descendenți de sex masculin.
După ce respectiva sclavă i-ar fi oferit bărbatului primul născut de sex masculin, ea ar fi devenit o femeie liberă, fiind scoasă din rândul sclavilor, drept răsplată și prin puterea legii. Astfel, toată lumea avea de câștigat: familia se alegea cu fiul îndelung așteptat iar hierodula, mama naturală a pruncului, devenea o persoană liberă, cu drepturi depline. După concepțiile actuale soluția este discutabilă, însă, la vremea sa, aplicarea unei asemenea convenții matrimoniale oferea o rezolvare pentru o situație familială neplăcută, asigura dezrobirea unei femei fără prea multe alte șanse de libertate și prevenea multe neînțelegeri și conflicte, în societate.
Civilizația asiriană a apărut în Mesopotamia, cu 25 de secole înainte de Hristos. Între secolele XXI și XVIII î.Hr., la Kültepe, în provincia Kayseri din Turcia, a existat o importantă așezare asiriană. La fața locului au fost descoperite, în 1925, mai mult de 1000 de tăblițe acoperite cu scriere cuneiformă.