Sport

Automobilism: La final de săptămână este… Deva Super Rally!!!

Organizatorii tradiționalei compe­tiții automobilistice Deva Super Rally au intrat cu pregătirile pe ulti­ma sută de metri pentru ediția din acest an care se va desfășura înce­pând de vineri, 30 iunie, pe un traseu în centrul municipiului Deva.

Cofinanțat de primărie
Vineri, de la ora 19:30, iubitorii automobilismului se vor întâlni cu participanții la întrecerile din acest an la Statuia lui Decebal pentru a-i cunoaște pe protagoniștii etapei, iar sâmbăta dimineața, cu începere de la ora 9.15, se vor derula primele recunoașteri ale traseului (2 manșe). Conform programului, începând cu orele 10.00 se vor desfășura trei manșe de antrenament, iar concursul se va derula în intervalul orar 13.00-15.00, cu două manșe. Festivitatea de premiere va fi în jurul orei 15.00. Printre participanții la ediția din acest an a acestei întreceri vor fi Mihai Leu (foto), promotorul acestei competiții dar și Vali Porcișteanu, Emil Ghinea, Didier Balcaen, Dode Andronache și Bogdan Duma. Mașini electrice, monoposturi, mașini de raliu și de circuit, toate vor fi prezente pe traseul din Deva! Atmosfera de la Deva nu ar fi aceeași fără public. Organizatorii se bucură de toată susținerea autorităților, a locuitorilor și a spectatorilor, care sunt așteptați într-un număr cât mai mare, în zo­nele sigure. Trofeul Deva Super Rally este un proiect co­finanțat de Pri­mă­ria municipiului Deva.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura