Actualitate

Doi soţi din Petroşani – judecaţi pentru contrabandă cu alcool

Femeia a fost achitată de judecători pentru că a fost complice la infracțiu­ne, dar soțul ei a primit doi ani de închisoare. Cei doi aveau mai multe localuri în Petroșani în care vindeau ilegal alcool de contrabandă.
„Din declaraţiile martorilor audiaţi a rezultat că, începând cu anul 2012, bărbatul a început să achiziționeze diferite cantități de alcool de la o persoană, alcool pe care îl transporta la domiciliul său, după care îl transvaza în recipiente de 1.000 de litri, care se aflau în beciul casei sale. La domiciliul său, el îl dilua, aducându-l la tăria de aproximativ 37 de grade, după care îl punea în sticle de plastic de 0,5 litri și ulterior, în funcție de vânzări, sticlele de plastic cu alcool le transporta la cele două magazine pe care le deține”, se arată în dosar. Judecătorul de caz de la Petroșani a reținut că soții s-au ocupat de activitatea ilegală până în 2019 când, cu ocazia percheziției domiciliare la cei doi, în magazia imobilului situat în spa­tele locuinței s-au găsit cantitatea de alcool de 2.300 litri. Administraţia Ju­de­ţeană a Finanţelor Publice Hunedoara a comunicat că prejudiciul total cauzat prin comiterea faptei este în valoare de 27.836 de lei, sumă cu care s-a cons­tituit parte civilă în cauză, la care se adaugă accesoriile, calculate până la data efectuării plăţii. Părțile din dosar au făcut apel la sentință, bărbatul solicitând să fie iertat, întrucât a achitat prejudiciul cauzat, dar și că s-a împlinit termenul de prescripție. (M.Gânju).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura