ComunitatePolitica si administratie

Spitalul din Brad: Finanțarea după noul contract-cadru nu scade numărul de paturi

Magdalena Șerban

Începând cu data de 1 iulie 2023 a intrat în vigoare noul contract-cadru, care reglementează multianual con­di­ţiile acordării asistenţei medicale, a me­dicamentelor şi a dispozitivelor me­dicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. Spitalul Municipal Brad are contractate cu Casa Jude­ţea­nă de Asigurări de Sănătate Hunedoara 114 paturi.

Adresabilitate mărită
„Ca și număr de paturi contractate cu CJAS înseamnă 114. Deși au existat tot felul de zvonuri cum că s-ar reduce la fiecare unitate sanitară numărul de paturi contractate, totuși, realitatea a fost alta, iar acest lucru ne este îmbu­cu­rător. Noi nu deservim doar municipiul Brad, nu ne limităm doar la oraș, deși ne aflăm în subordinea directă a muni­ci­pa­lității. Pacienții vin inc­lusiv din alte colțuri ale județului și chiar și din alte părți. În general, au anumite preferințe pentru diverși medici, având cunoștințe care au fost tratate cu succes la noi. Încercăm să res­pec­tăm indicatorii con­tractați, iar a­colo unde trecem pes­te fondurile pre­văzute con­trac­tual, le su­por­tăm din pro­priile pu­teri. Tre­buie pri­mit și tratat orice bolnav. Actul medical nu este oferit benevol, ci este o obligație. Ne dorim să îmbunătățim de la an la an condițiile de spitalizare, calitatea actului medical și, bineînțeles, pe lângă în­tre­girea colec­tivu­lui de specialitate, să fa­cem noi in­vestiții. Administrația publică locală ne este un stâlp de susținere, mereu”, a punctat Ioan Cobori (foto), managerul Spitalului municipal Brad. Mai trebuie adăugat că printre noutățile stipulate de noul contract-cadru, în asistenţa medi­cală spitalicească s-au extins listele serviciilor medicale care pot fi acordate în regim de spitalizare de zi cu peste 100 de servicii noi și se introduce condiţia ca unităţile să asigure un program în spi­ta­lizare de zi de minimum 5 zile/săp­tă­mână şi de 7 ore/zi acoperit de prezenţa a cel puţin unui medic de specialitate. Con­travaloarea serviciilor de cazare soli­citate per­soanelor asigurate de uni­tăţile sanitare cu paturi nu va putea depăși 300 de lei/zi. În perioada 2011-2016, nu­mă­rul total de paturi din România (contractate cu CAS) a fost redus cu 16.762. Reducerea s-a făcut cu procente dife­rite la nivelul jude­țelor, între 2 la sută și 24 la sută. Numărul a fost menținut la 119.579 în­ce­pând din 2017.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura