FOTBAL JUNIORI. „Corbișorii”, medalie de bronz la malul mării!
Grupa de fotbaliști juniori născuți în 2012 a participat la un turneu organizat pe litoral și la care au participat echipe reprezentând cluburi cu tradiție din fotbalul românesc.
Tinerii juniori de la CS Corvinul Hunedoara, mai precis de la Academia de fotbal a clubului hunedorean, au avut o evoluție excelentă la acest turneu. Juniorii au disputat opt partide, au câștigat șase dintre ele, au încheiat una la egalitate și au înregistrat un singur eșec, asigurându-și astfel la final un meritat loc trei. Un premiu special a primit și juniorul Corvinului, Darius Grozavu (foto), care a fost declarat cel mai bun marcator al turneului de fotbal de pe Litoral.