Actualitate

A fost Retezat Mountain Run

Magdalena Șerban

 

Recent, a avut loc Retezat Mountain Run, eveniment care este o invitație la mișcare adresată atât adulților cât și copiilor. Competitorii au avut ocazia nu doar să concureze pentru premii și recunoaștere a meritelor, ci și să cunoască de aproape frumusețile zonei, vârful Retezat și lacul Bucura numărându-se printre principalele puncte de atracție.

 

Probe pentru toți

Iubitorii de sport s-au putut înscrie la una dintre cele trei probe tehnice: Maraton: (39,7 kilometri și 3340 metri diferență de nivel); Semimaraton (24,9 kilometri și 1960 metri diferență de nivel) și Cros (12,8 kilometri și 1260 metri diferență de nivel). Cea mai lungă, dar și cea mai spectaculoasă probă a fost, desigur, cea de Maraton. Traseul a pornit de la baza pârtiei Râușor și a ajuns pe 4 vârfuri de peste 2.400 de metri: Retezat, Bucura I, Peleaga și Păpușa. Așa că nu a lipsit adrenalina, oferită de dificultatea traseului. Participanții de la proba de Semimaraton au putut să admire vârful Retezat, vârful Bucura I, lacul Bucura și cabana Gențiana. Apoi, proba de Cros, de altfel cea mai scurtă, însă și traseul ei ajunge pe vârful Retezat, le-a oferit posibilitatea de a descoperit munții chiar și celor mai puțin experimentați. Copilașii s-au putut distra și ei în cadrul unei probe dedicate. După o cursă solicitantă e necesară și o recompensă pe măsură, așa că pe lângă produsele primite la finish (medalie, bentiță și înghețată), organizatorii au pregătit un gulaș gustos pentru toți alergătorii și, pentru o recuperare rapidă, a existat și un punct de refacere prin masaj și terapie. DJ Cătălin Sănătescu a asigurat bașii-putere, iar suprizele s-au ținut lanț la Tombola powered by Autonom. „Este un promotor pentru zona noastră cu care Divinitatea a fost atât de darnică. O staţiune montană poate reprezenta un puternic pol economic pentru o comunitate, aşa că ne dorim să transformăm Râuşorul în staţiune de interes naţional. Dacă tot facem acest pas, măcar să fie la scară largă, adică cu adresabilitate naţională. Beneficiile vor fi cu mult mai mari. În localitatea principală există Centru de Informare Turistică funcţional, unde pot fi consultate broşuri, pliante şi alte materiale informative, dar vizăm o promovare mai mare a locurilor. Salut organizatorii acestui eveniment, felicit toți participanții și transmit gânduri bune câștigătorilor. Succes pe mai departe, în tot ceea ce și-au propus. Să alergi respirând aer curat și pe un traseu cu peisaje splendide justifică orice efort“, a transmis Flaviu Dilertea (foto) primarul din Râu de Mori.

Câștigătorii ediției – proba Maraton:

  1. Szabolcs Gyorgy (6:09:21) – Ilie Iloiu (6:09:21) – Valentin Toma (6:09:21)
  2. Alexandru Blejdea (6:10:09)
  3. Constantin Busuioc (6:25:55)

 

  1. Ingrid Mutter (6:59:10)
  2. Paula Dogaru (7:02:13)
  3. Adriana Ploșniță (7:27:51)
  4. Rodica Bogdan (7:35:25)
  5. Ana Maria Mihaita (7:50:09)

 

Câștigătorii probei de Semimaraton:

  1. Viorel Pălici (3:13:21)
  2. Pepene Paul (3:13:51)
  3. Florin Munteanu (3:21:34)
  4. Cristian Han (3:22:19)
  5. Alexandru Itu (3:30:41)

 

  1. Raluca Burtea (4:09:38)
  2. Mihaela Hainăroșie (4:25:00)
  3. Mirela Resteman (4:32:03)
  4. Maria Nazarie (4:50:29)
  5. Aifer Ibadula (4:54:09)

 

 

Câștigătorii probei de Cros:

  1. Boboc Iacov (1:49:34)
  2. Rareș Miklos (1:59:33)
  3. Țucmeanu Cristian (2:04:26)
  4. Iulian Pop (2:06:03)
  5. Răzvan Matei (2:06:07)

 

  1. Maria Roșca (2:26:44)
  2. Mihaela Țale (2:49:26)
  3. Marin Andreia-Ionela (2:53:30)
  4. Bianca Iusztin (3:03:35)
  5. Ana-Maria Clinciu (3:19:46)

 

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura