Sport

„Corbii albaştri”, la înălţime şi cu FK Csikszereda! Trei puncte şi rămânem în top

Claudiu Sav

Corvinul a bifat, sîmbătă, al doilea succes stagional. Alb-albaştrii au ţinut toate punctele acasă după 2-0 (0-0) cu FK Csikszereda, la capătul unui joc echilibrat, dar în care am avut ocaziile mai clare de gol.

La un pas de avantaj
Fiecare meci acasă, la Hunedoara, pare a fi un nou motiv de sărbătoare. Peste 3.500 de suporteri au luat parte la al doilea joc pe teren propriu din ac­tuala stagiune şi, la final, au plecat, din nou fericiţi. Chiar dacă desfăşurarea meciului de astăzi a fost diferită faţă de cea din cel cu Ceahlăul, cor­vi­niştii au arătat, din nou, că sunt greu de depăşit pe teren propriu.
Asta, chiar dacă prima şansă de gol au avut-o harghitenii, după 15 minute, când şutul lui Karandi, din afara careului a trecut de puţin peste. Replica a venit de la Mitran, dar lo­vitura sa de cap din in­teriorul careului a fost scoasă, spec­ta­culos, de sub bară de Gyenge – goal­keeper-ul ciu­canilor eviden­ţiindu-se şi în faţa lui Lică, fun­daşul nostru trâ­gând în blocajul său, din unghi, după o cen­trare a lui Neacşa. Oas­peţii au fost la un pas de a intra în avantaj la pauză, dar Lefter a fost la post şi a „prins” devierea ne­fericită a lui Iacob (26).
În actul secund, corviniştii au prins „aripi” – încurajaţi şi de fanii din tribune – şi la nici 10 minute de la reluare au „mişcat” tabela!

Centrare din corner Neacşa, Manolache a sărit mai sus decât Gergely și a trimis în mijlocul careului mic, de unde Denis Hrezdac a reluat puternic în plasă. Prima reușită în Liga 2 a tânărului mijlocaș împru­mutat de la UTA a fost dublată un sfert de oră mai târziu! Bradu a recuperat la mijloc, l-a găsit pe Coman cu o pasă printre ad­ver­sari, iar vârful nostru l-a lobat, su­perb, de la 25 de metri, pe Gyenge, ieşit în întâmpinare!

Neînvinsă
Gură mare de oxigen în pieptul alb-albaştrilor, care au stăpânit finalul de meci şi mai puteau marca o dată, însă lovitura de cap a lui Manolache a lovit bara, iar călcâiul lui Lupu a fost respins de fundaşii harghiteni. S-a încheiat 2-0 pentru Corvinul, care rămâne neînvinsă de la promovarea în Liga a doua şi se instalează, pentru moment, pe locul secund, înaintea deplasării de duminica viitoare de la Bucureşti, pentru duelul cu Progresul Spartac.
Declaraţiile antrenorului nostru prin­ci­pal, Florin Maxim, şi ale lui Denis Hrezdac se găsesc pe canalul nostru de youtube.
Corvinul Hunedoara (antrenor Florin Maxim): Lefter – FIacob, Lică, Manolache, Velisar – Neacșa (cpt.) (Lupu 68′), Hrezdac (Chindriș 68′), Bradu, Pîrvulescu (Antonov 83′) – Coman (Hergheligiu 84′), T. Mitran (S. Ion 74′)
FK Csikszereda (antrenor Robert Ilyes): Gyenge – Apro, Kelemen (cpt.), Gergely – Gal-Andrezly (B. Szabo 74′), Karandi (Ronai 67′), Veres, Nagy – Jebari (Magyari 67′), Kovacs (Jelena 67′), Makrai (Csuros 74′)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura