Comunitate

Modernizarea stadionului din Ghelari, în desfășurare

Magdalena Șerban

Una dintre ramurile în care Ghelariul înregistrează performanță este atle­tis­mul, așa că nu se putea ca tocmai o comună cu un istoric în acest sport să nu aibă o pistă dedicată. Cum valoroși atleți au fost lansați de pe aceste me­leaguri, se pare că talent există, din plin. Prin urmare, administrația pu­blică a câștigat fonduri europene ne­rambursabile din care să dezvolte un demers menit să aducă plusvaloare în domeniu.

Zis și făcut!
„Avem un proiect accesat prin Agen­ția pentru Finanțarea Investițiilor Ru­rale (AFIR) pentru modernizarea sta­dionului din Ghelari, investiția fiind una de aproximativ 300.000 de lei. Obiec­tivul constituie amenajarea unei piste de atletism. Lucrările au început din luna aprilie a anului curent și se află în desfășurare, termenul de finalizare fiind finele lui 2023. Speranța noastră e că se vor încheia mai repede, astfel încât să fie dat în circuit tot în 2023. Va fi o invitație la mișcare. E păcat ca unii copilași să aibă dăruire și să nu fie descoperiți în timp util. Cum la fel de păcat e ca lumea să vrea să alerge și să nu aibă un spațiu adecvat. Iar dacă tot ne leagă multe povești frumoase de acest sport, am zis ca povestea să con­tinuie. Ideal e să lași ceva trainic pentru comunitate. Cum posibilitățile în spe­cial ale tinerilor din mediul rural sunt limit­ate, e o oportunitate să remediem și acest minus. O pistă e mult așteptată de sportivii care au dat numeroase re­zultate atât pe plan național cât și pe plan internațional. Printre cei mai valoroși îi amintesc pe Florea Claudia, Mateiaș Cristina, Boie Florin, Boldor Dan, Strugaru Garofița, Tona Anca, Mateiaș Ramona, Dragolici Carmen, Florea Claudia – componentă și în mo­mentul de față a lotului național și me­daliată și în acest an cât și în anii tre­cuți la cam­pio­natul național precum și la cam­piona­te­le balcanice, plus par­ti­ci­pantă la două ediții ale campionatelor mondiale de ju­niori și campionate euro­pene. De ase­menea, mai e echipa de fotbal pentru copii, antrenată de Ioan Lobonț, tatăl fos­tului selecționer și portar al României – Bogdan Lobonț, din acest an fiind o echi­pă care va evolua în Liga a 5-a jude­țeană”, a punctat Emerson Iancu Toma (foto), primarul din Ghelari, profesor de educație fizică și sport și, toto­dată, un reputat antrenor de atle­tis­m. Potrivit edilului, pe marginea sta­di­o­nu­lui vor fi montate aparate de fitness, ast­fel încât să poată să facă sport absolut orice doritor.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura