Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Este forfotă mare printr-o instituție din ves­tul regiunii cu lăm­pașe, după anunțarea măsurilor de reducere a personalului. Gurile rele spun că o serie de angajați, funcționari ma­joritatea, stau ca pe ace după ce au aflat că șe­ful lor direct ar avea po­sibilitatea să-i lase fără plimbatul hârtiilor. Unii dintre ei au sifonat cât a fost mandatul de lung și au lucrat împotrivă, ba chiar au fost decla­rați adversari ai șefului, așa că ei sunt cei mai în­grijorați. Și cam au de ce să fie spun câr­co­tașii. C­onducătorul ur­bei ar vrea o curățenie, chiar o epurare în ins­tituție, și a cam începu­t-o înainte de a se a­nun­ța austeritatea. Dacă este să ne luăm după zvonari, cei care se știu cu musca pe căciulă ar face deja cozi pe la ușile unui politician din zonă, să fie și ei sim­patizanți și contributori, că membri nu le dă voie legea.

 

Bogații din valea să­racilor au cam dat de belele, dacă e să ne luăm după zvonari, că nu-și mai prea pot etala avuția. Amenințările re­petate că averile le vor fi puricate la sânge le dau fiori reci multora. Cârcotașii spun că în zonă, pe Google, se caută expresii de genul: ”cum să-ți albești veni­turile negre” ori ” în ce țări este paradis fiscal”. Mulți dintre potentații care au făcut bani din evaziune, demolat uzi­ne ale statului ori că­pușarea companiilor sta­tului vor cumva să scape și din încercarea asta grea. Zvonarii ne-au spus că nu sunt în­grijorați de faptul că s-a trâmbițat că vor fi ve­rificați ci că nu mai au prieteni care să-i prote­jeze. Cei mai mulți fac parte din garda veche a celor două formațiuni politice care conduc și sunt considerați inde­zi­ra­bili de actualii șefi.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura