Actualitate

Nu le merge, dar tot susţin în apărarea lor aceeaşi prostie

Ca să scape de suspendarea permi­sului și amenda substanțială, mulți vitezomani se duc în instanță și cer anu­larea procesului verbal pe motiv că polițistul constatator nu le-a pre­zentat omologarea metrologică a aparatului radar.
Deși e o prostie și s-a mediatizat per­manent faptul că șoferul nu poate solicita acest document, cei în culpă nu renunță. Este și cazul unui individ prins circulând cu mai mult decât dublul vitezei permise în localitate. Instanța de judecată a considerat că șoferii care se folosesc de aceste motive pentru a cere clemență sau anularea sancțiunii acționează la limita relei credințe și le-a respins acțiunile. „Instanţa constată că petentului i-a fost aplicată sancţiunea minimă prevăzută de lege ca atare sancţiunile aplicate sunt proporţionale cu gradul de pericol social al faptelor să­vârşite, ţinând seama de împre­jurările în care acestea au fost săvâr­şite, de modul de săvârşire a acestora, de scopul urmărit, precum şi de cir­cums­tanţele personale ale contrave­nien­tului care, departe de a fi înţeles gravitatea faptei sale de a fi depăşit cu peste 100 la sută limita de viteză ad­misă pe segmentul de drum, formu­lează, o plângere contravenţională în care neagă evidenţa, acţionând la li­mita relei credinţe”, se precizează în mo­tivarea instanței. Prin urmare, jude­că­torii au constatat că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contra­venţiei a fost legal şi temeinic întocmit, iar plângerea vitezomanului este neîn­temeiată. (M.Gânju)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura