Să tot înveți la Hărău!
Magdalena Șerban
Elevii din Hărău sunt încurajați de administrația publică locală să învețe cât mai bine, cei cu medii anuale peste 9,00 primind premii în bani și o excursie la mare (sau unde hotărăsc ei), cu totul asigurat. Așa se întâmplă în fiecare an și așa va fi și pe viitor. Asta, în antiteză cu alte autorități care nu-și dau silința prea tare.
Se va extinde grădinița cu program prelungit
„Cu siguranță, performanța va fi răsplătită și de acum înainte. Noi cuprindem asta în calculul bugetar din fiecare an. Poate nu este foarte mult, dar este o recunoaştere, dorind să le acordăm o atenţie deosebită celor care depun efort, sunt serioși și nu trec prin băncile școlii degeaba. Încă o dată, şi pe această cale mediatică, vă urez, dragi elevi, succes în tot ceea ce faceţi și cât mai multe cunoștințe dobândite. În egală măsură, transmit cele mai bune gânduri și spor în activitate cadrelor didactice ale Şcolii Gimnaziale Hărău. De asemenea, un salut special părinţilor care își susțin copiii în drumul lor pentru definirea profesională. (…) La ora actuală, avem grădiniță, școală primară și gimnazială în satul principal, întregul nucleu educațional fiind concentrat aici. Au transport asigurat cu două microbuze care nu sunt tocmai noi, așa că sperăm să primim și cele 2 microbuze electrice (capacitate 16+1 locuri, fiecare), solicitate prin Inspectoratul Școlar Hunedoara. Liceenii fac naveta la Simeria și la Deva. Totodată, mai vrem ca din bugetul propriu să extindem grădinița cu program prelungit. Vom face o anexă care să includă bloc alimentar, dormitoare, etc. Proiectul e făcut și aprobat, urmând să dăm drumul la lucrări. Reamintesc că în 2022 a fost dată în folosință, fiind realizată din fonduri europene. Este un obiectiv care vine în sprijinul părinților din comună, pe lângă faptul că are un rol important în primii pași de dezvoltare a celor mici. Aceștia se află pe mâini bune, într-un cadru optim și sigur, au la dispoziție condiții moderne și sunt îndrumați de personal calificat. Am decis să extindem, în contextul în care solicitările sunt multe, primite chiar de la părinți din afara razei noastre teritoriale. Ținând cont că în comuna noastră numărul de copii e în creștere, trebuie să-i mărim capacitatea. Vom rezolva doleanțele cetățenilor și vom fi pregătiți și pentru generațiile următoare”, a transmis Lucian Michael Albu Weber (foto), primarul din Hărău. În mod cert, ajutorul oferit părinților e prioritar, fiindu-le preluată o greutate zilnică, și anume lăsarea în grijă sigură a copilașilor lor. Astfel, 36 de prichindei socializează și deprind bazele cunoașterii. Beneficiază de o masă caldă pe zi (felul I, felul II, un fruct și ceva dulce).