S-au mișcat rapid. Compania chineză care a investit 30 de milioane de euro în linii de producție, la Băcia, a început activitatea. Vor fi 800 de locuri de muncă!
Magdalena Șerban
Recent, linia de producție ce asigură piese și componente auto pentru Grupul Volkswagen, investiție a companiei chineze KSHG Auto Harness GmbH, a devenit funcțională în cadrul CT Park II din comuna Băcia. Este un pas major pentru dezvoltarea zonei, asta pentru că va genera venituri la bugetul local, dar înainte de orice înseamnă locuri de muncă.
Continuă angajările!
„După cum se știe, sub umbrela Concernului Volkswagen se află mărci auto cunoscute, precum Audi, Skoda, Seat, etc. Linia de producție este pornită și lucrează 200 de oameni pe această linie, în prezent. Procesul de angajare e însă deschis, preconizându-se un necesar de 800 de persoane, astfel încât să se poată lucra în trei schimburi. Sunt puse la dispoziție mijloace de transport (microbuze) pentru cei care fac naveta din Orăștie, Deva, Simeria, Călan, Hunedoara sau alte localități. Este un mare avantaj pentru noi, ca și comunitate, dar în egală măsură pentru întreaga zonă și pentru județ. Totodată, e onorant pentru noi, fiind aleși de investitori. Cred că într-un mandat de primar sunt esențiale investițiile publice în infrastructură, pentru modernizare, dar dacă nu se reușește facilitarea unor noi investiții private care să genereze locuri de muncă e un mare minus. Oamenii au nevoie să pună o pâine pe masă, zilnic. Mai aștept să ofer și alte vești bune, însă voi face asta doar după ce se vor concretiza. Felicit compania KSHG Auto Harness GmbH, mulțumesc pentru încredere și le doresc mult succes pe mai departe”, a transmis Florin Alba (foto), edilul-șef din Băcia. Reamintim că în luna aprilie a.c, o delegație formată din reprezentanții companiei chineze KSHG Auto Harness GmbH, respectiv Min Chen – CEO KSHG Europa, Chuck Guo – Managing Partener, ai Bank of China Romania, Lixin Guo – Director General și Lexuan Li – Departamentul Corporații, Guo Yongqi – CHRO KHG România, însoțiți de Lucian Contraș – Business Consultant KSHG și directorul CT Park Deva ll, Cosmin Bolfoș au vizitat administrația din Băcia, prezentând pași concreți în demararea investiției, și anume liniile care au fost deja montate. Mai trebuie precizat că este pentru prima dată în ultimii șase ani când producătorul de automobile german Volkswagen este interesat de cooptarea unui nou furnizor.