ActualitateFlash

Polițiștii hunedoreni au dat iama printre drogați. Toți tineri, minori cei mai mulți dintre ei

Dintr-o dată, polițiștii s-au pus pe căutat droguri. Curios, deoarece până acum nu s-a întâmplat așa ceva. Așadar, nu trece o zi, că este prins cine­va cu droguri la purtător.

Fragmente vegetale
Astfel, duminică, 1 octombrie, pe o stradă din Deva a fost prins un ado­les­cent de 17 ani care avea „o cantitate de substanță vegetală uscată de culoare verde – olive, sub formă de muguri, in­tro­dusă într-un pachet de țigări și un dis­pozitiv de mărunțit tip “grinder”, care conținea fragmente vegetale uscate de culoare verde-olive”. Apoi, în urmă cu câteva zile, tot așa, au fost mai multe cap­turi de substanțe interzise.
La Simeria, un tânăr a fost găsit cu dro­guri la el. Iar la Deva, polițiștii au depistat un tânăr de 27 de ani, în borseta căruia au fost găsite: o cantitate de subs­tanță so­lidă, transpa­rentă, sub formă de cristale, ambalată în folie din plastic, o cantitate de substanță solidă, albă, ambalată în folie din plastic și o cantitate de subs­tanță pulverulentă, trans­parentă, am­ba­lată, de asemenea, în folie din plastic, trans­parentă. La Hunedoara, au fost prinși doi tineri cu foițe pentru rulat țigarete și o bucată de folie de aluminiu (staniol), în care se afla doi muguri de substanță vegetală de culoare verde (olive). La Lupeni, în fața unui bloc, au fost identificați doi ado­les­cenți de 17 ani, cu stupefiante. Deci, sus­pans mult și droguri de asemenea, zilele acestea. (A.N.)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura