Căminul cultural din Chimindia arată impecabil, fiind reabilitat în baza unei finanțări europene
Magdalena Șerban
Cu fonduri nerambursabile câștigate prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), administrația publică din Hărău a dus la bun sfârșit proiectul de reabilitare a Căminului Cultural din Chimindia. Obiectivul va deservi comunitatea de aici, urmând să găzduiască evenimente în condiții moderne și oferind un confort sporit față de cel de odinioară.
Încă două
„Proiectul, concretizat din bani europeni, a fost extrem de amplu și a inclus consolidarea și modernizarea clădirii, oferind spaţiu pentru distracţie, pentru activitățile culturale, dar și pentru diferitele evenimente importante ale localnicilor, de la cele plăcute (nunți, majorate, botezuri, etc) și până la cele nefericite (pomeni). Modernizarea edificiului a constat, mai exact, în lucrări de consolidare a structurii de rezistență, recompartimentări – în funcție de necesitățile actuale, finisaje interioare și exterioare, racord la utilități, dotarea cu piese de mobilier și echipamente”, a transmis Lucian Mihael Albu Weber (foto), primarul din Hărău. Edilul a mai anunțat că s-au depus cereri pentru reabilitare, extindere, modernizare și dotare a căminelor culturale din Bârsău și Banpotoc, însă de data aceasta prin Compania Națională de Investiții (CNI). „Dorim să oferim facilități asemănătoare tuturor localnicilor, indiferent că sunt din satul principal sau din oricare alt sat aparținător. Însă nu putem face asta, deodată. Pe rând, le rezolvăm. De la rețea de drumuri la cămine, vom parcurge totul. Infrastructura este prioritară”, a mai subliniat edilul local. Acesta a lansat și o invitație pentru duminică, 15 octombrie, când începând cu ora 17:00 căminul din Chimindia va străluci în cadrul manifestării JOCURI ȘI OBICEIURI DIN BĂTRÂNI. Programul este următorul: