Nici o zi fără droguri. Doi tineri prinși cu substanțe interzise la ei
Doi tineri hunedoreni au fost prinși cu droguri la ei. Este vorba de un tânăr din municipiul Hunedoara, asupra căruia a fost găsit un staniol în care se află substanță vegetală uscată de culoare verzuie și un plic transparent în care se aflau cristale de culoare albă.
Apoi, un alt adolescent, de 17 ani, a fost găsit că avea droguri, o cutie în care se afla o substanță vegetală de culoare verde (olive).
„În cazurile prezentate, probele materiale au fost ridicate în vederea continuării verificărilor, fiind întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, cercetările fiind preluate de polițiștii S.C.C.O. Hunedoara”, arată cei de la IPJ Hunedoara. (A.N.)