BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Vorbesc gurile rele că un edil de pe la noi a început deja campania electorală pentru alegerile de anul viitor. Omul nostru s-a plâns pe la toată lumea că este supus denigrării din partea adversarilor politici, care nu vor ca el să mai câștige un nou mandat în fruntea primăriei. Cârcotașii povestesc pe la colțuri că respectivul, ca răspuns al presupuselor denigrări, a început ba să le taie apa, ba să nu le asfalteze drumul din fața casei celor care au declarat că nu vor vota cu actualul primar la anul.
Șușotesc zvonerii prin zonă că un lucrător de la o instituție care se ocupă de verificările la agenții economici s-a dat drept unul cu mai multe diplome, în timp ce respectivul nu are decât liceul absolvit. Reteța este cunoscută în rândul celor care se ocupă cu așa ceva, adică obțin posturi, dar nu au studiile necesare. Oamenii își fac rost de diplome false, iar apoi se duc cu ele și se angajează. Cu pile, evident. Așa a făcut și omul de care vorbim. Numai că un coleg s-a prins că ceva nu este în regulă cu el, în sensul în care nu prea cunoaște legislația și, ca atare, îi este foarte greu să-și facă datoria în fiecare zi, la serviciu