Mărtinești: Informare despre noul exercițiu financiar PNDR și Târg de Toamnă organizat de cei mici
Magdalena Șerban
Două acțiuni importante, una pentru cei mari și alta destinată celor mici, au avut loc în comuna Mărtinești. Conducerea publică de aici a fost prezentă la ambele.
Pentru comunitate
Recent, la sediul Primăriei Comunei Martinesti s-a desfășurat o întâlnire cu reprezentanții GAL SARGEȚIA pentru consultare și informare cu privire la finanțările nerambursabile din fonduri europene, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2023-2027. Oamenii au fost înștiințați în legătură cu noul exercițiu financiar pe care îl pot accesa pentru a-și putea dezvolta atât activitatea agricolă cât și cea non-agricolă. ,, Interesul cel mare e legat mai ales de achiziționarea de utilaje agricole, dar, mai nou, se îndreaptă și către centrele de colectare. Au fost prezente la acțiune în jur la 15 persoane, mă refer la cele din comună. Sunt care și-au luat deja utilaje agricole. Totodată, unii au început în primăvară, iar acum lucrează la proiect pentru un centru de colectare a laptelui și unul de colectare a fructelor de pădure. Demersul se face prin asociații. Este un sprijin pentru mediul rural și trebuie exploatat atât cât este activ, fiind păcat să se piardă șansa”, a anunțat primarul din Mărtinești, Adinel Ioan Botescu (foto). Și, nu cu mult timp în urmă, un alt eveniment, de data aceasta avându-i ca protagoniști pe cei mici, a adunat comunitatea la un Târg de toamnă în cadrul căruia elevii și cadrele didactice au organizat o manifestare menită să le insufle ideea de creativitate și rodnicie micilor întreprinzători. ,, Au putut învăța ce înseamnă și mai ales cât este de importantă munca în echipă, oferindu-și ajutorul, înțelegerea și relaționarea într-un grup. S-au expus spre vânzare lucruri realizate împreună cu doamnele educatoare și învățătoare, dar și produse de sezon, aduse de acasă, ca de exemplu zacuscă, dulceață, sirop, ceai, prăjituri, etc. Au fost realizate și elemente de decor precum porumb vopsit, bostani, etc. Părinții, bunicii, rudele, noi de la primărie, cu toții am admirat și apreciat îndemânarea cu care și-au pus în vânzare produsele. Banii strânși vor fi folosiți tot pentru ei, cel mai probabil fiind duși într-o excursie”, a mai adăugat edilul.