BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
În goana după umflarea conturilor personale un edil din zonă a aranjat o licitație, spun cârcotașii, pentru a putea să-şi încaseze procentul. Cel care avea promis contractul, lucru ilegal, ar fi cotizat cu doar 10 procente din profit la conturile edilului, lucru care l-a nemulțumit teribil pe binefăcător. Așa că omul s-a gândit că are o alternativă pentru a-și obține suma dorită ghidându-se după regulile economiei de piaţă. Mai exact spun bârfitorii, omul a ales să continue a două parte a proiectului cu o ofertă mai bună de la un alt afacerist. Acesta a promis că dă 15 la sută din sumă și au bătut palma. Zvonarii susțin că omul a mai promis și că se va implica financiar în campania edilului dacă va primi și un alt contract ce prevede construirea unui mare hangar în care să fie adăpostite niște vehicule.
Nici bine nu și-a intrat în pită că a și fost luat la țintă. Gurile rele din regiunea cu lămpașe spun că un director de la o firmă de stat nou înființată are deja motive de îngrijorare. Omul a auzit că este principala țintă a adversarilor politici și va fi în fiecare zi pus la zid pentru orice. Totul este pregătit ca la carte iar orice mișcare a sa va fi monitorizată de ochi iscoditori și servită opiniei, electoratului, în așa fel încât să pară vinovat de toate relele. Planul este ca prin el să se șubrezească organizațiile locale ale unui partid aflat în opoziție dar și la guvernare. Bârfitorii mai spun că băieții care și-a făcut strategia au avut în vizor fi faptul că au fost tăiați de la contractele pe care firmele lor de casă le aveau în acest domeniu de activitate.