O nouă amânare în dosarul „Mită la primărie”
Judecătorii de la Curtea de Apel Alba Iulia au amânat, din nou, sentința în dosarul „Mită la primărie”, în care este implicată Laura Sârbu (foto), fostul secretar general al municipiului Deva, soțul ei, Hadrian Sârbu și cumnatul acesteia, Adrian Mihai Bodrean. Se așteaptă ca sentința în acest proces să fie dată în 14 decembrie 2023.
Fostul secretar al Primăriei Deva
a fost condamnată de Tribunalul Hunedoara, la o pedeapsă de 3 ani şi 8 luni de închisoare şi 3 ani interzicerea unor drepturi, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, într-un dosar de corupţie instrumentat de procurorii DNA. Aceasta a fost acuzată de procurori că ar fi primit bani ca să intervină în favoarea unui om de afaceri pentru a-i facilita acestuia un contract de reparaţii la Adăpostul de noapte din Deva şi obţinerea documentaţiei necesare pentru construirea unei hale de producţie. (A.N.)