Ghinion. Un tânăr s-a drogat lângă un polițist
Un tânăr din Orăștie a fost prins că se droga. L-a prins un polițist care se afla în timpul liber, dar care a simțit mirosul de droguri, atunci când a trecut pe lângă bărbatul care se droga.
„La data de 2 decembrie 2023, în jurul orei 06:35, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată de un polițist (aflat în afara orelor de program) cu privire faptul că, în timp ce se deplasa pe strada Armatei, din municipiul Orăștie, a simțit un miros puternic înțepător și a observat un tânăr care fuma o țigară, iar, lângă acesta, pe trotuar, se afla un dispozitiv tip grinder, care conținea o substanță vegetală. Polițistul s-a deplasat împreună cu tânărul în cauză, de 28 de ani, din Orăștie, la sediul Poliției Municipiului Orăștie, unde, după stabilirea identității tânărului, tehnicianul criminalist a sigilat și a ridicat probele materiale descoperite asupra tânărului, în vederea expertizării”, a declarat comisarul șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, cercetările urmând a fi continuate de Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara.