BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Vorbesc cârcotașii că săgetații mai pierd vreo trei primari la viitoarele alegeri. Cică edilii s-au decis: merg pe mâna celor de la cei cu mult aur, nu la cei cu trandafiri, așa cum se așteptau unii cârcotași. Zvonerii au aflat că sunt primari din zone miniere, mă rog, foste miniere, iar unul e de pe sus, mai la munte, care acum s-a văzut cu sacii-n căruță și nu mai are nici o jenă să treacă în barca auriților. Gurile rele anunță că oamenii s-au cam săturat de promisiuni, dar, adevărul e că simt și ei că barca se scufundă. Fără scrupule, edilii vor ce e mai bun pentru comunitate și atunci s-au hotărât să facă pasul cel mare.
Spun gurile rele că un edil din zonă s-a supărat rău de tot pe un director, motiv pentru care vrea să-l dea jos mai repede, dacă ar fi cu putință. Zvonerii au aflat că omul nostru face tot ce poate să dispară directorul, însă el pare că se ține foarte bine de scaunul de șef. În aceste condiții, respectivul a modificat deja datele unui concurs, însă nici așa nu a putut să rezolve situația. Ce să facă, ce să facă? Salvarea a venit de la un subaltern care știe multe, iar informațiile au fost extrem de importante pentru edilul de care vorbim. Un mic șantaj, asta este, dar cu ajutorul lui se poate scăpa omul de directorul incomod.