A ajuns la pușcărie după ce a spulberat o femeie pe trecerea de pietoni
Un recidivist în vârstă de 24 de ani va sta după gratii aproape doi ani, pentru că a provocat un grav accident de circulație în urma căruia o femeie a rămas cu sechele pentru tot restul vieții. Individul, condamnat în trecut pentru droguri, a fost condamnat de Judecătoria Deva la 10 luni de închisoare pentru vătămare corporală din culpă.
Erau pe trecerea de pietoni
Instanța i-a adăugat și condamnarea cu suspendare pentru trafic de droguri, așa că a rezultat o pedeapsă de 1 an și 11 luni de pușcărie. Potrivit anchetatorilor, recidivistul în vârstă de 24 de ani, din județul Timiș, aciuat în Hunedoara, a avea alte preocupări în timp ce conducea pe un bulevard din Deva și nu a observat două persoane care se aflau angajate regulamentar în traversare, pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător, astfel că a accidentat-o pe una dintre ele, respectiv o femeie. Tânărul a făcut apel la sentință și a spus în fața completului de la Alba Iulia că ar trebui să-i fie aplicată o pedeapsă cu suspendare, dar instanța a subliniat că motivele de apel invocate de inculpat sunt neîntemeiate. Suspendarea sub supraveghere a pedepsei nu este un drept al inculpatului, ci doar o vocaţie, iar această măsură a fost dispusă de către prima instanţa de fond care l-a condamnat pentru trafic de droguri tocmai pentru că s-a apreciat că fiind la prima abatere de la legea penală există şansa de a se reintegra social prin stabilirea unor măsuri de supraveghere şi obligaţii. Însă inculpatul a încălcat din nou legea, ceea ce a determinat instanţa de fond, în mod corect, ca, la acest moment procesual, ţinând cont de toate înscrisurile de la dosar coroborat cu evaluarea inculpatului în tot contextul factual, să aprecieze că este necesară aplicarea şi executarea pedepsei în regim de detenţie”, a motivat instanța de apel. (M. Gânju)