Președintele Laurențiu Nistor: Am demonstrat și astăzi că nu țin cont de coloratura politică a primarilor
Consilierii județeni au mai împărțit, ieri, alți bani primăriilor hunedorene. Asta e bine, comunitățile au nevoie de ba ni ca de aer. De data asta au fost sume din impozitul pe venit încasat suplimentar, corespunzător cotei de 6 la sută. Este vorba de peste două milioane de lei.
În unanimitate
„Am repartizat numai la primarii de comune, fiindcă suma a fost foarte mică, doar 2 milioane de lei, suma pe care nu puteai să o repartizezi și la orașe și municipii, mai ales că ele au venituri, au de unde încasa. Dar, sunt comune care nu au venituri, nu au bani nici măcar pentru a păstra iluminatul public, acum la sfârșit de an. Unele primării nu au nici bani de salarii. Așa că, nu am putut sta pasiv la asemenea lucruri și am hotărât împărțirea acestor sume foarte bine. Îmi dau seama după votul membrilor Consiliului Județean, în comisii. Toți au votat în unanimitate în comisii, aici și ședință. Am demonstrat și astăzi că nu țin cont de coloratura politică a primarilor. Nu e normal ca oamenii să sufere dacă primarul
nu are aceeași coloratură politică ca președintele Consiliului Județean”, a spus președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor.
Primarul din Certej a spus pas
„Una e să fii dictator și alta e să fii ferm. Totdeauna voi fi ferm în deciziile pe care le iau. Au fost 10 primari care nu au cerut bani, i-am contactat telefonic pe aceștia, iar sâmbătă au răspuns. Surpriza a venit de la primarul comunei Certeju de Sus, care ne-a scris că nu are nevoie de nici un leu pentru cofinanțarea proiectelor. A fost singurul care nu a vrut bani. Evident, suma respectivă a fost împărțită altor primari. Trebuie să se înțeleagă un lucru! Primarii nu sunt în subordinea Consiliului Județean”, a adăugat Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara.