Adrian Liga: Am avut un an competiţional bun, sperăm să avem unul și mai bun
Anul preolimpic 2023 a evidențiat faptul că în unitățile sportive din județul Hunedoara s-a muncit bine, iar performanțele obișnute sunt cele așteptate. Cum a fost 2023 și ce va fi în 2024, aflăm într-o discuție pe care am purtat-o cu prof. Adrian Cristian Liga (foto), directorul Liceului cu Program Sportiv Cetate Deva.
Reporter: Deci, domnule director, cum a fost anul competițional recent încheiat pentru unitatea pe care o conduceți?
Adrian Cristian Liga: În primul rând, vă mulțumesc. Continuați această tradiție, de a analiza activitatea sportivă la unităților cu activitate specifică. Pentru noi, anul 2023 a fost unul destul de bun, un an în care sportivii noștri au confirmat din nou la gimnastică artistică în mod deosebit, la kaiac și, nu în ultimul rând, la natație. La aceste discipline sportive ar fi vârfurile de rezultate obținute în acest an. La gimnastică am avut rezultate atât la nivel national cât și la nivel internaţional, cu două gimnaste care fac parte din echipa națională a României calificată la Jocurile Olimpice de la Paris. Este vorba de Amalia Ghigoarță și de Lilian Cosman. De altfel, gimnastele din lotul olimpic au făcut un stagiu de pregătire la munte și apoi, recent, în Franța, chiar lângă Paris, ceea ce poate constitui un avantaj pentru pregărirea lor, pentru acomodare în perspectiva Jocurilor Olimpice.
Am obținut în 2023 rezultte bune, încrezătoare și la întrecerile unde am avut înscrise echipe, la jocuri. Subliniez rezultatele obținute de echipa de baschet U18 băieți cât și la volei fete, echipe calificate în turneele superioare din campionatul național. Mă întorc puțin la gimnastică și vreau să punctez faptul că, aici, la Deva, avem Centrul Național Olimpic de pregătire al junioarelor unde se găsesc și gimnastele de la LPS Cetate Deva. Menționez aici performanțele obținute în 2023 în mod deosebit de către Ariana Cotu (foto sus) dar și de Bianca Dinu.
Importante pentru noi sunt, subliniez, rezultatele obținute de sportivii de la secția de kaiac,unde pe lângă multiplele medalii cucerite la competiții, avem doi sportivi în loturile reprezentative de juniori. Este important de spus că, pentru prima dată, o serie de sportivi de la kaiac au participat la o competiție internațională, obținând clasificări onorabile.
Nu în ultimul rând evidențiez rezultatele deosebite obținute de către sportivul nostru, care ne-a reprezentat foarte bine la nivel național, în competițiile de natație, Tudor Asaftei. El, putem spune, este o mare speranță a natației juvenile din România. Pentru el a fost un an excelent și sperăm ca și cei care urmează să fie la fel de buni.
Reporter: Anul competițional 2024 cum credeți va fi?
Adrian Cristian Liga: Anul competițional 2024, până la Jocurile Olimpice de la Paris, va fi unul foarte greu. După cum bine știți, mai sunt programate câteva competiții de calificare, la gimnastică și fac din nou o mențiune. Rezultate foarte bune am avut și la gimnastică aerobică, de asemenea cu doi sportivi legitimați la secția de la LPS Cetate Deva, Bianca Cîmpan și Daniel Anton (foto jos), medaliați la Campionatele Europene de juniori dar și la Rom Gym sau la întrecerile naționale.
Reporter: Vă temeți că anul competițional sportiv 2024 va fi unul care să pună probleme financiare?
Adrian Cristian Liga: Da, recunosc că ne temem, dar de fiecare dată am reușit să o scoatem la capăt cu sprijinul autorităților locale și județene. Mă refer aici la cei care ne susțin, Ministerul Educației, la Inspectoratul Școlar și, nu în ultimul rând, la primăria municipiului Deva. Sperăm că vom face tot ce se poate pentru ca sportivii noștri să poată onora calendarul competițional oficial, național și internațional.