Înjurăturile la adresa judecătoarei i-au adus un plus la condamnare
Recidivistul în vârstă de 26 de ani, din Orăștie, este încarcerat în Penitanciarul Aiud, unde execută o pedepasă de peste 3 ani pentru furt calificat. În urmă cu circa un an, în timp ce se afla în sala de judecată la Orăștie, a amenințat-o pe judecătoare, a distrus panoul de delimitare a spațiului destinat persoanelor private de libertate și geamul de la ușa de acces a publicului în sala de judecată.
Distrugeri
Individul a fost trimis în judecată pentru infracțiunile de ultraj judiciar, distrugere și infracţiunii de încălcarea solemnităţii şedinţei. Dosarul a ajuns la Judecătoria Hunedoara, iar recidivistul a fost condamnat. ”Instanţa reţine că inculpatul a proferat cuvinte şi expresii jignitoare, obscene, la adresa unui judecător şi a forţelor de ordine în timp ce se afla într-o procedură în faţa instanţei, în care avea calitate de inculpat, fapt ce a creat rumoare, o stare de nelinişte în sala de judecată perturbând buna desfăşurare a şedinţei de judecată şi în cele din urmă suspendarea acesteia. Condamnările suferite de inculpat nu l-au determinat să adopte o conduită ulterioară în acord cu normele de convieţuire socială ci, a manifestat o perseverenţă infracţională greu de înţeles”, se arată în dosar. Bărbatul a primit o lună de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încălcarea solemnităţii şedinţei și 1 an și 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj judiciar. Va sta după gratii 5 ani şi 4 luni dacă sentința Judecătoriei Hunedoara va rămâne definitivă. (M. Gânju)