Orăștioara de Sus: An pe plus investițional
Magdalena Șerban
Deși pare simplă traiectoria unor investiții câștigate pe diferite axe de finanțare – europene sau guvernamentale, e tocmai invers. Printre primarii care nu s-au dat bătuți, în ciuda piedicilor, a birocrației stufoase și a termenelor, este cel din Orăștioara de Sus, anul 2024 fiind cuantificat în obiective valoroase nu doar din punct de vedere al cifrelor, ci mai ales ca impact asupra comunității.
Se întâmplă acum
Prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, conducerea publică din Orăștioara de Sus a câștigat o finanțare de 11.961.815 de lei pentru modernizare infrastructură rutieră, lucrările fiind în stadiul de execuție. „Vizează ulițe și străzi din satele Orăștioara de Sus și Bucium, care în prezent sunt doar pietruite, deci necesită asfaltare. Mai sunt prevăzute podețe, rigole de scurgere și alte elemente tehnice. Sunt multe ramificații în interiorul satelor noastre plus că avem o întindere mare, situându-ne în primele poziții la nivelul comunelor din județ, din punct de vedere al suprafeței administrativ-teritoriale. Mai avem, în faza de elaborare a proiectului tehnic, creșterea eficienței energetice a clădirii Școlii Gimnaziale Hadrian Daicoviciu din Orăștioara de Sus, demers câștigat prin Administrația Fondului pentru Mediu, în sumă de 4.074.908 de lei. De asemenea, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) mai avem în etapa de achiziție dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale Hadrian Daicoviciu, investiția cifrând 945.130 de lei. La fel, în procedută de achiziție e și asigurarea sistemelor inteligente de management, un obiectiv pentru care am obținut finanțare și pe care îl vom implementa la nivel local pentru întreaga comunitate și toți cei care ne vor vizita. Valoare totală este de 673.671 de lei. Sistemul este unul modern și conform nevoilor și vremurilor actuale. Siguranța cetățenilor este prioritară, așa că e indicat să prevenim, nu să suportăm consecințele. Cei certați cu legea vor face poate un pas în spate, știind că avem monitorizare și pot fi prinși mai simplu și mai rapid
ca altădată. Camerele vor fi montate în mai multe puncte strategice, tocmai pentru a cuprinde un areal cât mai mare. Apoi, pe Fonduri de Mediu avem implementarea unei stații de încărcare electrică (246.438 lei), și acest pas investițional fiind în proces de achiziție. Mai e achiziționarea de echipamente de joacă pentru spațiul de recreere din satul de centru. Este o finanțare în cuantum de 103.599 de lei, prin GAL (fonduri europene) și se află în proces de achiziție echipamente. Și, nu în ultimul rând, modernizarea și dotarea căminului cultural din Bucium, în sumă de 682.745 de lei (fonduri europene și cofinanțare locală), s-a finalizat în 2023”, a anunțat Vasile Marian Inăşescu (foto), primarul din Orăştioara de Sus.