BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Vorbesc cârcotașii că un personaj, ajuns director din greșeală, și cu manevrarea concursului, nu mai e în grațiile conducerii care l-a pus pe post. Cică au aflat gurile rele și acum povestesc prin târg că omul nu a cumpărat cantitatea necesară dintr-un produs, care să-i ungă sufletul conducerii de partid. În aceste condiții, respectivul riscă să piardă funcția, una la care visase, dar asta este politica, nu dai ce ți se cere, mergi înapoi la jobul de doi lei pe care l-ai avut înainte de asta. Zvonerii dau ca sigură mutarea omului, mai devreme de alegerile locale, ca să vină altul sau alta care face ce trebuie.
Spun zvonerii prin târg că un candidat aruncat acum pe piață a făcut deja rost de bani, deși știe că nu va câștiga nici la Paștele cailor. Dar, anunță cârcotașii din apropiere, omul face rost de sume importante la fiecare tur de alegeri, și îi ajunge până vin următoarele. Așa face de fiecare dată, și de fiecare dată s-a descurcat bine, cu sumele în buzunare, dar fără funcția pentru care a candidat. Experiența l-a învățat că, dacă nu poți obține postul respectiv, măcar să faci bine.