ComunitatePolitica si administratie

Masă sănătoasă pentru aproape 500 de copii din Vulcan

Magdalena Șerban

Programul Național “Masă sănă­toasă” înseamnă acordarea zilnică, cu titlu gratuit, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, pre­șco­larilor și școlarilor. Acest demers aprobat și susținut de Guvern ajunge și în municipiul Vulcan, administrația publică de aici anunțând că urmează să fie implementat.

Finanțarea se asigură de la bugetul de stat
„Am fost selectați în cadrul acestui program, așa că 491 elevi de nivel pre­școlar, școlar și gimnazial, toți frec­ventând Școala Gimnazială Nr. 6 Vulcan, vor beneficia de o masă gratuită, zilnic. Vom opta pentru varianta ce include masă caldă, urmând să primim oferte pentru a fi stabilit furnizorul. Valoarea e de 15 lei/beneficiar, inclusiv TVA, pentru două feluri de mâncare, fiind stabilită de Executiv pentru a include prețul ma­te­riei prime, al serviciilor de preparare al produselor și implicit cheltuielile de transport. Se adresează preșcolarilor și elevilor prezenți la activitățile didactice, pe perioada cursurilor, iar suportul ali­men­tar nu se acordă în timpul vacan­țelor sau a altor zile declarate prin lege, ca zile nelucrătoare. Selecția unităților de învățământ s-a făcut de către ins­pec­toratele școlare județene, pe baza unor criterii ce vizează diminuarea ris­cului de excluziune și de abandon școlar care grevează asupra populației școlare din medii dezavantajate geografic, eco­nomic sau social. Este un sprijin real în susținerea sistemului educațional ro­mânesc, iar în acest fel, copiii vor avea parte de aportul nutrițional și caloric conform vârstei. Deși trăim într-o so­cietate divizată de neajunsuri și pro­bleme, copiii trebuie să fie primii care să beneficieze de condiții bune și egale. Măcar la școală. Ne bucură enorm de mult această veste de eligibilitate”, a transmis edilul-șef al municipiului Vulcan, Cristian Merișanu (foto).

Mai exact
Reamintim că în acest program au fost incluse 1.223 de școli din țară,
iar va­loa­rea repartizată este de 1.019.223.000 de lei, potrivit notei de fundamentare. De acești bani ar trebui să beneficieze 458.833 de elevi. Se va derula în trei variante diferite. Prima constă într-o masă caldă, preparată în școlile în care există cantină cu aviz de funcționare, dar și un spațiu adecvat de servire a mesei. A doua implică o masă caldă furnizată în regim de catering. Pentru această variantă vor trebui să opteze unitățile de învățământ în care nu există cantină. A treia variantă: elevilor li se va oferi un pachet alimentar, în cazul în care nu este posibilă asigurarea unei mese calde. Totul, în limita a 15 lei pentru fiecare beneficiar. Sunt prevăzute și o serie de reguli astfel încât prepararea alimen­te­lor să se încadreze cu adevărat în ca­tegoria „masă sănătoasă”. Mai exact, este interzisă folosirea de aditivi, con­servanți sau potențiatori de gust, iar sa­rea iodată nu trebuie să conțină antia­glomeranți. Ceapa nu va fi prăjită, ci doar înăbușită, iar servirea de ouă ochiuri sau tocături prăjite nu va fi per­misă. Vor fi evitate și mâncărurile care solicită un efort digestiv puternic sau care au efect excitant ori a căror combinaţie produce efecte digestive ne­favorabile. Pe scurt, trebuie să fie res­pectate prevederile Legii nr. 123/2008 pentru o alimentaţie sănătoasă în uni­tăţile de învăţământ preuniversitar şi ale Ordinului ministrului sănătăţii publice nr. 1.563/2008 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preşco­larilor şi şcolarilor şi a principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi adolescenţi. Potrivit pre­vederilor, suportul alimentar nu se va acorda pe perioada vacanțelor sau a altor zile declarate prin lege, ca zile ne­lucrătoare.

 

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura