Zi de mare sărbătoare, cu sfințire de capelă la Sălașu de Sus
Magdalena Șerban
Nu au fost celebrate doar sărbătorile pascale la Sălașu de Sus, ci s-a marcat și un eveniment important pentru comunitate, chiar a doua zi de Paște, aici fiind sfințită capela din satul principal. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți, iar pe lângă membri ai comunității, s-a primit salutul diverșilor invitați.
Pentru toată lumea
„Noua capelă este prevăzută cu două locuri și a fost realizată din bugetul local. Clădirea este a UAT-ului. Prin urmare, este pusă la dispoziția tuturor cetățenilor, indiferent de apartenența religioasă, adică va fi pentru toate cultele. La necaz, cu toții avem nevoie, fie că suntem dintr-o religie sau alta. Nu vrem să facem diferențe și să existe discrepanțe. Drepturile sunt egale. Mai avem o capelă terminată în satul Râu Alb plus alta în Ohaba de sub Piatră, fiind autorizate și date în folosință. Le-am făcut în foste clădiri ale școlilor primare care au funcționat în localitățile respective. Am concentrat învățământul local la centru, așa că am putut schimba utilitatea edificiilor respective. Acum se lucrează la cele din Râu Mic, Coroiești, Nucșoara, Sălașu de Jos, iar dezideratul nostru e ca unele să fie finalizate chiar anul acesta. La Nucșoara se lucrează acum, de asemenea, iar celelalte urmează. Ideea este ca fiecare sat să aibă capela sa. Este nu doar dorința cetățenilor, ci și a noastră, pentru a le oferi ajutor. Chiar dacă nu vorbim de distanțe colosale între satele aparținătoare, fiecare trebuie să fie gospodărit și să se gospodărească după nevoi. Doamne ajută să fie cât mai puține cazuri, însă pentru acele vremuri grele trebuie să fim pregătiți”, a spus Ioan Vlad, primarul din Sălașu de Sus.