IFN înșelat de doi soți
Aceștia s-au folosit de datele personale ale fostului soț al femeii și au scos un credit de la un IFN. Contractul între ei și societatea nebancară s-a întocmit on-line, iar totul a ieșit la iveală după ce fostul soț al femeii s-a trezit cu notificări de plată.
A depus o plângere iar anchetatorii au descoperit că fosta soție a stat în spatele infracțiunii. „Inculpații au retras suma de bani creditată fără a o mai rambursa ulterior, motiv pentru care s-a emis în o notificare pe numele persoanei vătămate pentru restituirea debitului acumulat. Persoana vătămată a fost notificată pe telefonul personal cu privire la suma de bani datorată, iar pentru că nu avea cunoștință despre credit, a solicitat copie după contract, ocazie cu care a constatat că semnătura nu îi aparține, sesizând apoi organele de poliție”, se arată în dosarul de la Judecătoria Hunedoara. Trimiși în judecată de către procurori pentru înșelăciune, cei doi au scăpat de răspundere pentru că s-a împlinit termenul de prescripție. IFN-ul a cesionat creanța către o altă firmă de recuperări, iar fostul soț al femeii, deși nevinovat, a achitat creditul luat ilegal pe numele său. (M.Gânju)