La Ilia, două cămine culturale sunt renovate și modernizate din fonduri nerambursabile
În cadrul apelului PNRR, edilii care și-au dau interesul au avut șansa să câștige susținere financiară în vederea reabilitării unor clădiri publice, obiectivul fiind nu doar unul de modernizare, ci și de obținere a independenței energetice a acestora, cu ajutorul montării unor panouri fotovoltaice. Pe scurt, acest demers va duce la reducerea cheltuielilor de întreținere și funcționare a respectivelor edificii. Conducerea comunei Ilia nu a stat pe gânduri, primind undă verde pentru două cămine culturale.
Soarele, sursă gratuită de energie
,,În aceste zile, lucrăm la reabilitarea căminelor culturale din satele Săcămaș și Sârbi. La cel din Săcămaș, lucrările sunt aproape gata, iar la cel din Sârbi se află în plină desfășurare. Aceste două proiecte de reabilitare moderată și creștere a eficienței energetice a celor două edificii s-au obținut în urma cererilor de finanțare depuse de noi, administrația publică locală, la Ministerul Dezvoltării, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Finanțarea a fost aprobată, iar în acest sens, primăria a realizat auditul energetic, expertiza tehnică și studiul DALI. Am organizat procedurile de licitație pentru achiziționarea lucrărilor de proiectare și execuție și ne-am apucat de treabă. Astfel, aceste două clădiri culturale vor fi modernizate atât din punct de vedere constructiv cât și energetic, dobândind independență energetică prin montarea unor sisteme fotovoltaice cu putere instalată de 5kW pe fiecare edificiu în parte”, a transmis primarul din Ilia, Marius Omotă (foto). Conform prevederilor PNRR, renovarea va conduce la o reducere cu 30 la sută a necesarului de energie primară, demonstrată prin studiul de audit energetic elaborat în faza de proiectare și certificatul de performanță energetică realizat la finalizarea investiției. (S. Popa)