Aeromodelism la nivel înalt
La Ineu, în județul Arad, a avut loc Concursul interjudețean multidisciplinar ”Cupa Ienopolis”, la aeromodelism, la care au participat echipaje din 18 județe. Județul Hunedoara a fost reprezentat de sportivii de la Palatul Copiilor din Deva și de la structurile acestuia din Brad, Hunedoara și de la Clubul Copiilor ”Valea Jiului” Petroșani. Delegația din județul nostru a fost coordonată de Adrian Macsim de la Structura din Brad.
Rezultatele înregistrate de sportivii din județul nostru sunt următoarele:
Carting: Clasa BAMBINI: locul I-David Mihăiesc (Club Extreme Sport Vața) și locul II-Alesia Creangă (P.C. Deva-Structura Hunedoara).
Echipe: locul I -P.C. Deva-Structura Hunedoara și locul II- Club Extreme Sport Vața.
Clasa PUFO a fost dominată de sportivii din județul Hunedoara, câștigător fiind Alexandru Buturean (P.C. Deva-Structura Hunedoara), Larisa Pui și de Robert Boț Robert (ambii de la P.C. Deva-Structura Brad).
Clasa CADET a fost câștigată de Mălina Manoli (P.C. Deva-Structura Brad), urmată de Mădălin Bârlea (C.C. ”Valea Jiului” Petroșani), de a Petran David (P.C. Deva-Structura Brad) și de Andrei Vîlvăresc (C.C. ”Valea Jiului” Petroșani).
Echipe PUFO+CADET: locul I-P.C. Deva-Structura Brad, iar locul II-P.C. Deva.
Competiția de la secțiunea Aeromodele a fost la fel de spectaculoasă. La categoria Zmeie durată Robert Boț (P.C. Deva-Structura Brad) s-a clasat pe locul secund, iar la secțiunea echipe zmeie, formația de la P.C. Deva-Structura Brad s-a situat pe primul loc, iar cea de la P.C. Deva pe locul al treilea.
La Planoare A1 și A 2 podiumul a fost în totalitate ocupat de sportivii de la P.C. Deva-Structura Brad, David Petran, Larisa Pui și Mălina Manoli la A 1, iar la A 2 de Nicoleta Pui, David Petran și Larisa Pui.
Proba de la Planor radio-comandat electric le-a adus sportivilor Andrei Gabor (P.C. Deva-Structura Brad) și Dragoș Pascu Dragoș(P.C. Deva-Structura Hunedoara) medaliile de bronz pentru locul III ocupat la egalitate. În clasamentul general aeromodele locul I a fost ocupat de -P.C. Deva-Structura Brad, urmat de P.C. Deva-Structura Hunedoara.