Peste 2.400 de candidaţi au început probele examenului de Bacalaureat
Peste 2.400 de candidaţi au început, ieri, probele examenului de Bacalaureat din cadrul sesiunii iunie-iulie, aproximativ 13 la sută din numărul total al celor înscrişi fiind absolvenţi de liceu din seriile anterioare, arată datele statistice ale Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Hunedoara.
Probe nepromovate
„Potrivit datelor înregistrate şi furnizate de comisia judeţeană de organizare a examenului, 2.441 de candidaţi (2.120 din promoţia curentă şi 321 din seriile anterioare) sunt aşteptaţi să susţină examenul în această sesiune – toate probele sau, în funcţie de rezultatele obţinute în seriile anterioare şi recunoscute ca atare, doar probele nepromovate”, se arată într-un comunicat al ISJ Hunedoara.
Probele de evaluare a competenţelor din cadrul primei sesiuni (iunie-iulie) sunt programate până pe 27 iunie, interval în care elevii vor susţine examenele la Limba română, Limba maternă, Competenţe digitale şi Competenţe lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.
Probele sunt monitorizate audio-video.
Anul trecut rata cumulată de promovare a Bacalaureatului în judeţul Hunedoara, în sesiunea iunie-iulie, a fost de 73,88 la sută. (A.N.)