Primăria Pui, prezentă în online
Magdalena Șerban
Unul dintre cele mai bine puse la punct site-uri ale administrațiilor publice locale hunedorene este cel al comunei Pui, https://www.primaria-pui.ro. Asta, în condițiile în care nu toți edilii din mediul rural pun preț pe comunicarea online, considerând că mersul la primărie rezolvă problema cetățeanului.
Transparență și rapiditate
În cadrul portalului, sunt concentrate informații despre prim ajutor în cazuri excepționale, avertizări hidro-meteorologice, dispoziții, anunțuri, asistență socială, urbanism, hotărâri ale Consiliului Local, Monitorul Oficial, Birou online, Registrul Unic de Transparență a Intereselor, etc. Bineînțeles, sunt cuprinse prezentarea comunei, istoric și parte turistică. Iar pentru că vremurile actuale sunt asociate cu rețelele de socializare, administrația publică are și un cont de Facebook (https://www.facebook.com/ primaria.comuneipui), cu ajutorul căruia se menține o conexiune activă cu cetățenii, prin comunicare. Postările sunt diverse, iar lumea e angrenată la implicare. Însă cei care nu doresc să apeleze la aceste două forme de relaționare, pot contacta autoritatea publică la telefon 0254-779101, fax 0254-779234 sau pe e-mail: [email protected] ori [email protected]. „Timpurile vin cu noutăți digitale, infomația se cere transmisă rapid, punându-se accent pe comoditate și simplitate. Normal că orice conducere locală trebuie să se adapteze, din mers. Deasta am ales să fim prezenți și pe rețelele de socializare, segmentul mai tânăr regăsindu-se mai ales acolo. Contează ca atunci când există comunicate sau oamenii sunt interesați să afle cum decurg lucrurile cu un anumit proiect ori au alte doleanțe, să ni le poată spune și în acest mod. Contează ce rămâne în urma noastră”, a transmis primarul din Pui, Victor Tiberiu Stoica (foto).