Mărtineşti: Programul naţional de cadastru şi carte funciară continuă şi în 2024
Magdalena Șerban
Când s-a dat startul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF), comuna Mărtineşti a fost prima din judeţ care a reuşit finalizarea lucrării aferente primei etape. Demersul continuă şi rămâne gratuit, atât pentru conducerile locale, cât şi pentru cetăţeni.
S-a semnat contractul de finanțare.
Printre cei mai avansați în implementare
,,Suntem în etapa a 10-a (se întinde pe 20 de luni) și sunt prevăzute 798 de imobile. Vor fi doi prestatori care se vor ocupa de acest demers. În etapa 9, care s-a desfășurat anul trecut, au fost cuprinse 792 de imobile, iar recent s-a făcut afișajul pentru 520 de imobile pentru care în anul curent urmează să fie scoase extrasele CF. Nu s-au înregistrat neconcordanţe majore şi nici probleme cu limitele teritoriale. La un prim calcul, prin etapa a 5-a s-au dat 1747 de CF-uri, prin etapa a 6-a au fost date 1399, iar prin etapa a 7-a mai sunt 617. Pe sistematicul 9 au fost contractate 792 de imobile, din care pentru 520 de imobile suntem în perioada de afișaj și contestații. E un sprijin foarte bun pentru cetățeni, fiind gratuit. De altfel, localnicii nu prea
şi-au făcut intabulări. Nu ştiu dacă 20 la sută dintre aceştia au reuşit să-şi intabuleze terenurile şi casele. Costă mult. Legat de faptul că foarte multă lume nu are actele de proprietate aduse la zi, nefiind făcută succesiunea, este rezolvabilă şi o astfel de situaţie. Extrasul de carte funciară se eliberează pe numele persoanei căreia i-a fost emis titlul de proprietate, şi chiar dacă este decedată, actele se fac la notariat, de către membrii familiei”, a punctat Adinel Botescu (foto), primarul comunei Mărtineşti. Reamintim că Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF) are ca scop înregistrarea gratuită a tuturor proprietăților din România în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, realizarea planului cadastral și deschiderea cărților funciare la nivelul tuturor unităților administrativ-teritoriale.