Comunitate

Mai mult decât tenis. Invitaţie la CUPA PESTIŞU MIC, ediţia a IV-a

Magdalena Șerban
Pasionații de tenis de masă își vor disputa îndemânarea în cadrul unei competiții de profil, organizată în comuna Pestișu Mic și ajunsă la a IV-a ediție. Demersul reprezintă un imbold pentru a aprecia și totodată a practica sportul, astfel încât să de­vină parte din stilul de viață al fiecăruia.

Pe locuri,
fiți gata!
,,Primăria comunei Pestișu Mic, în colaborare cu ACS TT Cool Sport Deva, orga­ni­zează în data de 28 iulie 2024, începând cu ora 10:00, la căminul cultural din satul Nandru, concurs TENIS DE MASĂ – CUPA PESTIȘU MIC, ediția a IV-a, cate­go­riile juniori – începă­tori/ avansați, seniori – începă­tori/avansați.

Înscrierile se pot face la sediul ad­mi­nistrației publice (telefon 0254/735735, persoană de contact Diana Maria Pavel) sau la fața locului, în dimineața con­cursului. Vă așteptăm cu drag să îi încu­rajăm pe cei pentru care sportul este definitoriu sau constituie o formă sănă­toasă de petrecere a timpului liber. E bine ca cei mici să fie direcționați spre ceea ce au talent ori dăruire, ajutându-i în acest mod să se dezvolte armonios. Haideți, la noi”, a fost îndemnul lansat de Daniel Dobruţchi (foto), primarul din Peştişu Mic. Edilul a mai subliniat că acțiunea are caracter anual și un rol important în unirea forțelor pentru a-i determina mai ales pe aceia care preferă statul la televizor, în fața calculatorului sau a telefonului pe care îl butonează mai mereu, să ia parte la mișcare. Internetul a furat din viața fizică a tuturor, multe petrecându-se acum în mediul online, inclusiv jocurile pe calculator, însumând diverse disci­pline sportive.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura