Dată afară de la Bacalaureat, o tânără a dat în judecată Inspectoratul Școlar Hunedoara
Pe lângă sancțiunea eliminării din examen, Comisia i-a mai interzis să participe la următoarele două sesiuni, așa că eleva s-a considerat nedreptățită. Tânăra a fost o elevă eminentă a unui liceu din Deva, iar faptul că n-a promovat examenul de final a afectat-o.
Rezultate foarte bune
„Eleva a susținut că, din cauza emoțiilor și a problemelor medicale, a uitat telefonul asupra sa, însă nu l-a folosit pe parcursul examenului, dimpotrivă l-a închis, fiind extrem de panicată când și-a dat seama de existența acestuia asupra sa. A fost supusă unei presiuni foarte mari în ultimul an de liceu, s-a îmbolnăvit, a ajuns să slăbească foarte mult, a urmat un tratament. Acest lucru s-a întâmplat tocmai pentru că își dorea să promoveze cu succes examenul de bacalaureat, învăța tot timpul, nu ieșea din casă, nu mergea la petreceri. Ea a spus că a fost o elevă foarte bună, a luat premiu în fiecare an și a intrat printre primii 5 la acest liceu, la profilul matematică – informatică. A terminat liceul cu media 9,91. Nu era nevoie de nici o sursă de inspirație, deoarece știa toată materia și o stăpânea foarte bine, iar profesoara acesteia de biologie poate confirma aceste lucruri. Nu avea de ce să își pună în pericol viitorul, pentru care a muncit încă din clasele primare întrucât dorește să urmeze o facultate, are o familie organizată, părinții au studii superioare de drept, lucrează în domeniu”, se arată în depoziția tinerei. Instanța de judecată a analizat înregistrarea din sala de examen și a constatat că eleva n-a avut o tentativă de fraudă. Instanța a eliminat interdicția de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat până la pronunțarea instanței de fond cu privire la anularea actului administrativ. (M.Gânju)