Împrumutat la vicecampioană. Șanse să fie cumpărat
Un alt fotbalist de la Corvinul Hunedoara a plecat spre o altă echipă pentru care poate va evolua în competițiile europene. Corvinul s-a despărțit de unul dintre cei mai importanți jucători ai săi, după sezonul trecut foarte bun al echipei hunedorene.
Ambiție și dăruire
Flavius Iacob (foto) a fost transferat la vicecampioana CFR Cluj, dar sub formă de împrumut. Acest transfer vine după ce FRF a anulat avizul privind obținerea dreptului de promovare în prima ligă a echipei Corvinul și după jocul din Cupa României, desfășurat la Drobeta TR. Severin pe care hunedorenii l-au câștigat cu 3-0 în fața celor de la Viitorul Pandurii.
„Clubul nostru și Fotbal Club CFR 1907 Cluj au ajuns la un acord privind cedarea, sub formă de împrumut, pentru un sezon, a fundașului nostru, Flavius Iacob, la gruparea din Gruia. De altfel, formația de Superligă va avea și o opțiune de cumpărare la finalul sezonului, iar în eventualitatea unei înțelegeri, clubul nostru va primi și un procent dintr-un viitor transfer.
„China” este cel mai vechi component al lotului nostru, fiind jucătorul cu cele mai multe minute bifate în alb-albastru. El a bifat toate performanțele Corvinului din ultimii ani, jucând din Liga a IV-a la Hunedoara!
Mulțumim, Flavius! Pentru ambiție, dăruire și sufletul pus în fiecare minut petrecut în tricoul Corvinului! Multă baftă, suntem convinși că ne vei da motive să fim mândri, în continuare!”, a informat Corvinul.