Vai, nu le-a păsat de salariați, dar au acceptat invitația la distracție. Șeful ITM Hunedoara, nervos că l-au întrebat ziariștii de ce nu-și face datoria și merge la petrecere la firme pe care le protejează
Dacă în unele județe, inspectorii de muncă își fac treaba, în altele, șefii sunt puși pe distracție, scriu cei de la sabotorii.ro. Jurnaliștii susțin că, în Hunedoara, șefii Inspectoratului Teritorial de Muncă au petrecut cu afaceriștii privilegiați. Atât inspectorul șef, cât și adjunctul său au petrecut cu firma care construiește viitoarea centrală pe gaz de la Mintia.
Sesizări
În tot acest timp, oamenii care lucrează pe platforma industrială din Mintia s-au plâns de condițiile de lucru, dar nu au fost luați în serios de inspectorii de muncă din Hunedoara așa că Inspecția Muncii din București a trimis în control inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă din Gorj, anunță cei de la sabotorii.ro. Inspectorii de la Gorj au fost trimiși să vadă ce se întâmplă la Hunedoara, iar aceștia au descoperit nereguli în întocmirea contractelor de muncă, în acordarea orelor de repaus, dar și în stabilirea salariului minim pentru domeniul construcțiilor, așa cum prevăd normele legale în vigoare. De asemenea, inspectorii gorjeni au constatat că salariații nu au fost instruiți corespunzător și nu aveau echipamente de protecție și nici nu a fost asigurată semnalizarea zonelor periculoase.
Nervos
„În urma acțiunii comune, desfășurată în data de 24.04.2024, la locul de muncă (șantier) organizat în satul Mintia, comuna Vețel, județul Hunedoara, de către inspectori de muncă din cadrul ITM Gorj, în baza deciziei Inspecției Muncii numărul 302/22.04.2024 și a ordinelor de deplasare, împreună și sub coordonarea unei echipe de control din cadrul Inspecției Muncii, la care s-a beneficiat de sprijinul unor lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara au fost efectuate 12 controale, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă, fiind aplicate 14 sancțiuni contravenționale în valoare de 102.500 de lei și dispuse 37 de măsuri de remediere a neconformităților constatate. De asemenea, pentru constatarea stării de pericol grav și iminent
de accidentare a lucrătorilor la locul de muncă verificat, inspectorii de muncă cu atribuții de control în domeniul SSM au dispus două sistări de activitate”, a transmis ITM Gorj.
Dar cei care ar fi trebuit să lupte pentru binele salariaților erau, acuză oamenii, la chef cu firma care își face acolo o centrală pe gaze. Adrian Bozdog (foto), șeful ITM Hunedoara, a sărit ca ars când a fost luat la întrebări de ziariști de ce a participat la seara grecească organizată de firma care construiește viitoarea centrală pe gaz de la Mintia. Atât inspectorul șef al ITM Hunedoara, cât și adjunctul său n-au ratat ocazia de a participa la petrecere. Astfel, nu e de mirare că nu au făcut verificările necesare, așa cum spune fișa postului. Iar scuza că au primit o invitație e de râsul curcilor, fie ești șef la ITM și atunci stai acasă, fie demisionezi și atunci mergi la ce petrecere vrei. Dacă te mai cheamă cineva atunci. (A.N.)