ActualitatePolitica si administratie

Diplome de Excelență pentru cea mai mare investiție privată din țara noastră

Ieri, în deschiderea ședinței Consiliului Ju­dețean Hunedoara, președintele Laurențiu Nistor le-a acordat diplome de excelență reprezentanților Companiei Mass Global Energy. Este vorba de AL DULAIMI Salman Daoud Zebal, HASAN Ahmed Abdulfattah Hasan și KARIM Dalawer

Primele turbine
„Le-am acordat aceste distincții pentru contribuția remarcabilă la dezvoltarea eco­nomică și socială a județului Hunedoara.
Compania Mass Global Energy derulează la termocentrala Mintia unul dintre cele mai importante proiecte de investiții în valoare de 1,4 miliarde de euro. Proiectul aflat deja în derularea vizează realizarea unei centrale electrice pe gaz care va asigura un aport important de energie pentru sistemul ener­getic național. La Mintia au ajuns deja pri­mele două turbine și echipamentele afe­rente și se estimează că prima turbină va fi pusă în funcțiune în vara anului viitor.
I-am felicitat din suflet pe cei trei re­pre­zentanți ai companiei pentru implicarea și seriozitatea de care dau dovadă în im­ple­mentarea acestui proiect de mare anver­gură. Mă bucur să văd că odată cu această investiție, Mintia va redeveni „Steaua de pe Mureș” și că aici în următorii doi ani se vor crea 700 de locuri de muncă, iar noua capacitate industrială va relansa economia județului nostru”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara. (A.N.)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura