BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Vorbesc gurile rele că un șef de instituție de la noi, care se crede mare șmecher, își trimite protejatele în control, la înaintare, le spune că e musai să găsească nereguli pe acolo, iar apoi vine el, împăciuitorul, și zice că el e cel bun. Zvonerii susțin că omul nostru nu face toate astea gratuit, ci are și o taxă, cum ar veni, de protecție. Ea variază de la caz la caz, de la buget la buget. Cine nu plătește, va primi amendă. Simplu. Și asta de ani mulți. Numai că, spun cârcotașii de serviciu, respectivul are acum un dușman rău de tot. O iubită abandonată. Care știe multe. Foarte multe informații, care sigur nu-i fac bine omului nostru.
Povestesc zvonerii pe la colțuri că un personaj de pe la noi, ajuns între timp mare șef la o instituție, se pare că în urmă cu câțiva ani a vândut becuri pe la o firmă dintr-un oraș hunedorean. Asta nu e nici o rușine, să ne înțelegem. Orice muncă cinstită e ok. Omul însă nu vrea să se știe că a fost vânzător, deși în cartea lui de muncă se află menționată situația. Mai mult, spun gurile rele că respectivul, cu avere mare acum, se vrea și cetățean de onoare al orașului unde locuiește, de parcă ar fi făcut ceva pentru oameni. Nu, anunță cârcotașii, el doar pentru el face și pentru șefii lui. Cică omul insistă să fie apreciat și să i se dea și diplome pentru asta. Cam despre asta e vorba când vine vorba de acest personaj.