Comunitate

UAMS Baia de Criş, din nou în atmosferă de sărbătoare

Magdalena Șerban

Septembrie vine întotdeauna cu momente speciale la Unitatea de Asistență Medico-Socială Baia de Criș, în data de 8 marcându-se praz­nicul Sfântei Maria. Totodată, cei născuţi în această lună au avut parte de noi bucurii, conducerea instituției dorind să-i răsfețe cu tradiționalul tort, cu prilejul sărbătoririi.

Zâmbete de toamnă
„Am ales să organizăm o dublă ac­țiune. Celebrarea a implicat sărbă­toriții lunii, dar și ziua numelui. Tortul și sucul le-au fost pe plac, așa cum îi bucură de fiecare dată. Le-am urat la mulți ani și vreau să le transmit și pe această cale, alături de colegii mei, să aibă parte de sănătate și putere de a învinge orice piedică fizică sau mentală. Sunt născuți în această lună Ana Achim, Remus Magier, Crăciun Marila, Iosif Pavel, Aurel Șoica, iar cu numele am avut o singură celebrată, pe Mariana Dumitru. Dumnezeu să-i binecuvânteze”, a trans­mis Diana Bulz (foto), managerul UAMS Baia de Criș. De subliniat că instituția are o capacitate de 50 de locuri, iar prin­cipalele categorii de persoane cărora li se adresează serviciile sunt cele vârstnice, cele cu afecțiuni cronice care necesită permanent sau temporar su­praveghere, asistare, îngrijire, trata­ment, și care, din cauza unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială, nu au posibilitatea să-și asigure nevoile sociale, să-și dezvolte propriile capacități și competențe pentru inte­grare socială. Internarea se face la recomandarea unităților sanitare sau la so­licitarea persoanelor fizice sau juri­dice, în baza grilei de evaluare medico-socială conform ord. 491/2003 al M.M.S.F. şi M.S.P. In­ternarea se face fără dis­cri­mina­re de sex, vârs­tă, re­ligie, apar­­te­nență et­nică sau națio­nali­tate, venituri, avându-se în vedere doar locurile dis­ponibile.

 

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura